Următorul tabel arată cantitatea ce trebuie plătită în cazul vitelor (30 fiind minimumul acceptat sau nisāb, mai jos de care zakāh nu trebuie plătit):

Următorul tabel arată cantitatea ce trebuie plătită în cazul cămilelor (5 fiind minimumul acceptat sau nisāb mai jos de care zakāh nu trebuie plătit):

Dacă animalele vii dintr-o gospodărie (cămile, vite și oi) sunt pentru comerț și investiții și sunt deținute timp de un an, atunci 2,5% din valoarea lor este dată drept zakāh. Dacă acestea nu sunt deţinute pentru comerț, atunci nu există un zakāh pentru ele.

La plata zakāt-ului se acceptă doar animalele femelă. Un mascul nu este suficient decât în cazul vitelor sau atunci când se dă o cămilă care are 1 an, 2 sau 3 ani în locul unei cămile femelă sau dacă toate animalele vii din gospodărie sunt masculi.

• Zakāt pentru produsele agricole

Zakāt-ul este obligatoriu pentru toate grânele și produsele ce sunt măsurate prin volum uscat și sunt depozitate, precum curmalele și stafidele. Nisāb-ul este de 300 de sā' sau de aproximativ 624 kg.

Varietăți diferite ale aceluiași produs, precum diferite tipuri de curmale, vor fi cântărite împreună pentru a se ajunge la nisāb.

• Ce este obligatoriu cu privire la grâne și produsele agricole

1) O zecime (al-ushr) din produs trebuie oferită din produsul pământului ce este irigat în mod natural, cu alte cuvinte doar cu apă de ploaie.

2) Două zecimi trebuie date din produsul pământului ce este irigat prin mijloace coordonate de om, precum apa din canale și așa mai departe.

3) Trei sferturi dintr-o zecime trebuie oferite dacă produsul a fost irigat parțial în mod natural și irigat parțial cu mijloace coordonate de om.

Pentru fructe și legume nu există zakāh, dacă acestea sunt folosite cu scop comercial. Totuși, 2,5% din valoarea lor este dată dacă ating nivelul nisāb-ului și se află în posesia unei persoane timp de un an.

Ceea ce este obţinut din mări, precum perlele, rubinele și peștele, nu are zakāh. Totuși, dacă acestea sunt ținute cu scopul comerțului, trebuie plătit 2,5% din valoarea lor dacă ating nisāb și se află în posesia unei persoane timp un an întreg.

Ar-rikāz se referă la comorile îngropate în pământ. Este obligatoriu a da o cincime din aceasta (al-khums), indiferent dacă se află într-o cantitate mare sau mică. Acești bani trebuie dați aceleiași categorii care primeşte fai (averea luată de la un inamic fără luptă). Cele 4 cincimi ce rămân se duc la persoana care a găsit comoara.

• Zakāh pentru bunurile comerciale

Bunurile comerciale sunt acelea care sunt ținute cu scopul vânzării și cumpărării pentru a face profit, fie că sunt proprietăți ce nu pot fi mutate, fie mâncare, apă, ustensile și așa mai departe.

Dacă valoarea bunurilor comerciale atinge la nisāb, iar bunurile se află în posesia unei persoane timp de un an, atunci este obligatoriu a plăti zakāh. 2,5% din valoarea totală trebuie dată. Este permis a da 2,5% din bunurile în sine drept zakāh.

Dacă o persoană care deține astfel de bunuri intenționează doar să le dețină și nu să le tranzacționeze, nu există zakāh pentru ele.

Plata pentru o parte sau pentru profiturile din comerț au un zakāh pentru ele dacă bunul comercial original a fost în posesia unei persoane timp de un an, iar cantitatea atinge nisāb-ul.

• Condițiile pentru obligativitatea zakāt-ului

Zakāt-ul este obligatoriu pentru fiecare musulman liber care deține nisāb cu o posesie completă și independentă, iar proprietatea se află în posesia persoanei timp de un an, excepție făcând cazul de ushr (plata făcută pe produs).

Plata zakāt-ului

• Timpul pentru plata zakāt-ului

O persoană trebuie să ofere zakāh imediat ce acesta devine o obligaţie, fiind aceeași regulă şi pentru jurăminte și ispăşiri şi aceasta deoarece o chestiune ce nu a fost restricționată în niciun mod implică un răspuns imediat, iar Allah spune: „(…) daţi zakāh (dania anuală obligatorie) (…)" [Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt, 73:20]

O persoană poate să amâne plata lui până atât cât este necesar sau pentru o rudă sau vecin.

• Regula cu privire la reținerea zakāt-ului

Oricine neagă obligativitatea zakāt-ului, cu știință sau intenționat, a comis un act de necredință, chiar dacă persoana plătește apoi zakāt-ul şi aceasta pentru că persoana îi neagă pe Allah, pe Mesagerul Său (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și consensul comunității musulmane. Acesteia îi este cerut să se căiască. Dacă o persoană reține zakāt-ul din lăcomie sau din indiferență, acesta trebuie luat și persoana pedepsită pentru păcatul pe care l-a făcut.

Tutorii tinerilor și ai celor bolnavi psihici trebuie să plătească zakāt-ul în numele lor.

• Acte recomandate la plata zakāt-ului

1) O persoană trebuie să plătească zakāt-ul în mod deschis, pentru a nu se ridica suspiciuni în privința ei.

2) O persoană l-ar putea distribui ea însăşi pentru a se asigura că ajunge la oamenii potriviți.

3) La plata lui, o persoană trebuie să spună: „O, Allah, fă-l un câștig benefic și nu îl face o pierdere!"

4) Cel care primește zakāt-ul trebuie să spună: „Fie ca Allah să te răsplătească pentru ce ai dat și să te binecuvânteze cu privire la ceea ce rămâne (cu tine) și să îl purifice pentru tine!"

5) Este recomandat a fi dat rudelor sărace, pentru cineva care nu este responsabil financiar.

• Cei care primesc zakāt-ul

Categoriile de oameni cărora le este permis a primi zakāh sunt 8. Acestea sunt cele menționate de Allah:

„Milosteniile (din danie) sunt numai pentru săraci, pentru sărmani, pentru cei care ostenesc pentru ele, pentru cei ale căror inimi se adună (întru credință) (noii convertiți la Islam a căror credință nu este încă suficient de puternică.), pentru eliberarea robilor, pentru cei îndatorați greu, pentru Calea lui Allah și pentru călătorul aflat pe drum (cu condiţia ca scopul călătoriei să nu fie săvârşirea unui păcat). (Aceasta este) Poruncă de la Allah, iar Allah este ʻAlīm (Atoatecunoscător, Omniscient), Hakīm (Înțelept)." [Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt, 9:60]

Așadar acestea sunt următoarele:

▪ săracii: cei care nu își pot îndeplini unele dintre nevoile lor de bază;

▪ nevoiaşii: cei care îşi îndeplinesc aproape în totalitate sau jumătate din nevoile lor de bază;

▪ cei însărcinaţi cu administrarea fondurilor: persoanele care adună şi păzesc fondurile – însă aceasta doar dacă acestea nu primesc răsplată pentru sarcina lor;

▪ cei ale căror inimi nu sunt împăcate încă cu adevărul: acei lideri ai oamenilor care speră să îmbrăţişeze Islamul sau aceia pentru care sperăm că prin oferirea daniei vom înlătura un rău făcut de ei, sau acelor persoane pe care sperăm să le întărim întru credinţă, sau pentru cei care doresc să îmbrăţişeze Islamul;

▪ cei aflaţi în robie: acei sclavi care au făcut o înţelegere cu stăpânii lor să plătească prin această sumă libertatea lor (drept răscumpărare);

▪ cei greu îndatoraţi: aceştia se împart în două categorii: (1) cei care au dobândit o datorie pentru a împăca două grupuri diferite; (2) o persoană care nu are posibilitatea de a îşi plăti datoria;

▪ pentru cei care luptă pe Calea lui Allah: acei luptători voluntari care se străduiesc de dragul lui Allah şi pentru cei care cheamă la Calea lui Allah, precum şi pentru cei care îi ajută şi le sprijină activitatea;

▪ călătorii: acei călători care au fost despărţiţi de casele lor şi care nu au niciun fel de venit şi nici avere asupra lor care să îi ajute să ajungă acasă.

2. Zakāt Al-Fitr

• Înțelepciunea din spatele acestuia

Zakāt Al-Fitr este zakāt-ul plătit la sfârșitul lunii Ramadan. Înțelepciunea din spatele său include purificarea postului unei persoane de asocierea actelor nefolositoare și a vorbitului nefolositor şi urât cu postul său. Mai mult decât atât, acesta îi îmbogățește pe cei săraci și nevoiași și îi face să nu fie nevoiți să cerșească în ziua de Eid.

• Greutatea sa și tipurile de mâncare prin care acesta trebuie dat

Cantitatea ce trebuie dată drept zakāt Al-Fitr este de o sā', 1 sā' are 4 mudd, care reprezintă aproximativ 3 kg. Trebuie plătit în ceea ce se consideră în mod obișnuit a fi mâncarea de bază: ovăz, curmale, orez, iaurt uscat și așa mai departe.

• Timpul obligației sale și timpul plății sale

Obligația de a plăti într-adevăr zakāt Al-Fitr apare după prezența nopții de dinainte de Eid. Totuși, acesta se poate oferi cu o zi sau două înainte de ziua de Eid. Ibn ʻOmar (Allah să fie mulţumit de el!) obișnuia să facă astfel. Un timp virtuos pentru plata lui este cel de după răsăritul Soarelui din Ziua de Eid, chiar înainte de rugăciune; aceasta pentru că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a ordonat oamenilor să își dea zakāt Al-Fitr înainte de a pleca pentru rugăciune.

• Pentru cine este obligatoriu zakāt Al-Fitr

Zakāt Al-Fitr este obligatoriu pentru fiecare musulman liber sau sclav, bărbat sau femeie, tânăr sau bătrân, care are mâncare de bază mai mult decât are nevoie pentru zilele și nopțile sale. De asemenea, este recomandat ca acesta să fie plătit pentru fetusul din uterul mamei sale.

• Cei care primesc zakat Al-Fitr

Cei care primesc zakāt Al-Fitr sunt aceeași care primesc zakāt-ul în general.

Capitolul 4. Postul (As-Sawm)

Acest capitol cuprinde o introducere și următoarele subiecte:

v Introducere

• Definiția postului

Din punct de vedere lexical, as-sawm (صوم) înseamnă a te abține de la ceva. Din punct de vedere legal, se referă la abținere, cu intenția de adorare, de la mâncare, apă, relații intime și orice alte acte care pot întrerupe postul, de la răsăritul Soarelui până la apus.

• Istoria postului obligatoriu

Allah a Făcut postul obligatoriu pentru comunitatea lui Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în același mod în care El l-a făcut obligatoriu pentru popoarele anterioare. Allah Preaînaltul spune:

„O, voi cei care credeți, v-a fost statornicit vouă postul (as-siyam), așa cum le-a fost prescris și celor dinaintea voastră - Poate că veți fi cu frică (ca să vă sporească frica de Allah)!" [Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt, 2:183]

Acea obligație a început în luna Sha'aban (a opta lună a calendarului Islamic), în al doilea an după Hijrah.

• Beneficiile postului

Postul are beneficii spirituale, sociale și privitoare la sănătate. Beneficiile spirituale includ practicarea și întărirea răbdării unei persoane și cunoașterea controlului de sine. Sufletul găsește abilitatea de a avea taqwā și de a o îmbunătăți.

Beneficiile sociale includ adăugarea unui sistem de unitate în cadrul societăţii, iubirea de justiție și echitate, generează mila și compasiunea printre credincioși, precum și un comportament bun. Mai mult decât atât, el ține societatea departe de rău.

Beneficiile pentru sănătate includ purificarea intestinelor, îmbunătățirea sănătății stomacului, curățarea corpului de impurități, reducerea nivelului de grăsime a corpului și reducerea greutății stomacului din cauza grăsimii.

• Confirmarea începutului lunii Ramadan

Începutul lunii Ramadan este confirmat prin două mijloace: primul, luna anterioară, Sha'aban este terminată. Cu alte cuvinte, dacă Sha'aban termină 30 de zile, a 31-a zi este clar începutul lunii Ramadan.

Al doilea, luna nouă se poate zări. Dacă pătrarul lunii Ramadan este văzut cu o noapte înainte (care ar fi 30 Sha'aban), atunci luna Ramadan a început și este obligatoriu a ține post. Allah spune: „(…) Și oricare dintre voi care este prezent în această lună, să o țină ca post (…)" [Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt, 2:185]

Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Când vedeți luna nouă (a lunii Ramadan) începeți postul, iar când vedeți luna nouă (lunii Shawwāl) încetați postul, iar dacă este neclar (înnorat) pentru voi acoperit (și nu puteți vedea semiluna), atunci postiţi treizeci de zile." (Nasa'i)

Dacă un popor dintr-un anumit ţinut vede luna nouă, acesta trebuie să țină post. Însă, apariția lunii noi va fi diferită de la un loc la altul. De exemplu, apariția în Asia va fi diferită de apariția din Europa, iar apariția în Africa este diferită de apariția din America. Bazat pe aceasta, fiecare țară sau regiune va avea regula ei proprie.Însă, dacă toți musulmanii de pe Pământ ar ține post conform unei singure observații a lunii, aceasta ar fi una dintre aspectele frumoase ale Islamului și un semn de afecțiune, unitate și frăție.

Pentru începutul lunii Ramadan, este suficientă mărturia unei persoane juste sau a două persoane, așa cum Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a acceptat mărturia unei singure persoane cu privire la observarea pătrarului lunii Ramadan (Muslim). Dar, pentru vederea lunii lui Shawwāl, pentru a rupe postul, aceasta trebuie să fie confirmată prin mărturia a doi martori, deoarece Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu a permis mărturia unei singure persoane pentru a rupe postul. (Muslim)

• Obligativitatea postului din luna Ramadan

Postul din luna Ramadan este obligatoriu conform Cărții lui Allah, Sunnei și a consensului comunității musulmane. Este unul dintre stâlpii de bază ai Islamului. Allah spune:

„(Aceste zile sunt) luna Ramadan (luna a noua a calendarului musulman), în care a fost trimis Coranul, drept călăuză pentru oameni, dovezi limpezi pentru drumul cel drept și Îndreptar (Al-Furqan) (Al-Furqan - unul dintre numele Coranului, pentru că el ajută la deosebirea a ceea ce este îngăduit de ceea ce este oprit, a adevărului de neadevăr etc). Și oricare dintre voi care este prezent în această lună, să o țină ca post (…)" [Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt, 2:185]

Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Islamul este construit pe cinci stâlpi: să mărturiseşti că nimeni nu este demn de adorare cu excepţia lui Allah şi că Mohammed este Robul şi Trimisul Său (Ash-hadu an lā ilāha ill Allah, wa ash-hadu anna Mohammedan ar-Rasūl Allah), efectuarea rugăciunilor (as-salāh), oferirea Daniei obligatorii (az-zakāh), pelerinajul la Mecca (al-Hajj) şi postul din luna Ramadan (as-sawm)." (Bukhari şi Muslim)

1. Condiții legate de post

• Condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca o persoană să țină post

Aceste condiții sunt următoarele:

1) a fi musulman;

2) a fi adult;

3) a fi sănătos psihic;

4) a avea abilitatea de a ține post.

• Componentele esențiale ale postului

Componentele esențiale ale postului sunt:

1) intenția: aceasta reprezintă determinarea inimii de a ține post, de a implementa Porunca lui Allah și de a se apropia de Allah. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „(…) Cu adevărat, faptele (sunt răsplătite) conform intențiilor (…)" (Bukhari, Muslim şi alţii)

2) reținerea, însemnând a sta departe de lucrurile ce anulează postul, care sunt mâncatul, a bea și relațiile intime.

3) timpul corespunzător, care este ziua, de la răsăritul Soarelui la apus.

• Condițiile autenticității postului

Condițiile autenticității postului sunt după cum urmează:

1) a fi musulman.;

2) a avea intenția din timpul nopții (aceasta este înainte de venirea zorilor zilei în care persoana trebuie să țină post);

3) a fi sănătos psihic;

4) a avea vârsta la care poate discerne;

5) a nu fi la menstruație (pentru femei);

6) a nu fi lăuză (sângerarea post-partum), deoarece una dintre condițiile autenticității postului pentru femei cere ca aceasta să fie pură, lipsită de menstruație sau de sângerarea post-partum.

2. Motive acceptate pentru a nu ține post

1) O femeie care este aflată la menstruație sau are sângerare post-partum trebuie să își întrerupă postul.

2) O persoană care trebuie să-i salveze viața altui musulman de la moarte, precum înecul și așa mai departe, poate să își întrerupă postul.

3) O persoană care călătorește are permisiunea de a-și scurta rugăciunile și este Sunnah pentru ea să își rupă postul

4) O persoană care este bolnavă și îi este teamă să nu îi fie dăunător postul îl poate întrerupe.

5) O persoană care călătorește şi care se întoarce acasă în timpul zilei.

6) O femeie însărcinată sau care alăptează își poate întrerupe postul, dacă se teme pentru ea și pentru copilul ei. Dacă ea își rupe postul de teamă doar pentru copilul ei, cel responsabil financiar pentru ea trebuie să hrănească o persoană săracă pentru fiecare zi în care ea nu a ținut post. În oricare caz, ea trebuie să recupereze zilele în care nu a ținut post.

3. Ceea ce este recomandat, neplăcut sau interzis în timpul postului

• Acte recomandate ale postului

1) A rupe postul repede, cu alte cuvinte, o persoană trebuie să rupă postul pe cât de repede poate din momentul în care este sigură că Soarele a apus.

2) A rupe postul prin mâncatul de curmale proaspete sau uscate sau prin a bea apă. Dintre acestea, de preferat este prima. De asemenea, este de preferat a le mânca într-un număr impar 3, 5 sau 7.

3) Suplicaţia făcută la ruperea postului. Persoana ar trebui să spună aşa cum spunea Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!):

„Setea a trecut, venele s-au umezit, iar răsplata este asigurată cu voia Ta!" (Abu Dawud, iar Ad-Daraqutni l-a clasificat ca fiind sahih)

4) A avea suhur, care se referă la mâncatul și băutul de la sfârșitul nopții cu intenția de a ține post în ziua următoare.

5) A amâna suhur-ul până la porțiunea finală a nopții (chiar înainte de răsăritul Soarelui).

• Acte neplăcute în timpul postului

Un număr de acte sunt neplăcute fiindcă acestea pot conduce persoana la a face ceva ce îi poate distruge postul, chiar dacă ele în sine nu anulează postul. Acestea sunt următoarele:

1) punerea apei adânc în gură și în gât în timpul spălării din timpul abluțiunii;

2) sărutul, deoarece acesta poate conduce la dorințe ce o pot determina pe o persoană să își rupă postul fie prin ejaculare, fie prin relații intime, caz în care persoana trebuie să se căiască;

3) a se uita în mod continuu la soț/soție cu dorință;

4) a se gândi la a avea relații intime;

5) a atinge o femeie cu mâna sau a o atinge cu corpul.

• Fapte care anulează postul

• Note importante

♦ Oricine are un contact sexual în timpul unei zile din luna Ramadan trebuie să își recupereze mai târziu ziua de post și să se căiască pentru actul său, dacă aceasta a fost făcută în mod intenționat. Dacă a fost făcută din cauza uitării, postul este în continuare valid, iar persoana nu trebuie să își recupereze ziua sau să se căiască pentru fapta sa.

♦ Dacă o femeie este forțată să aibă relații intime în timpul unei zile din luna Ramadan sau dacă aceasta era ignorantă sau a uitat, atunci postul ei este valid. Dacă ea a fost forțată să facă aceasta, ea trebuie doar să își recupereze ziua. Dacă a avut relații intime de bună voie și în mod intenționat, atunci ea trebuie să își recupereze ziua și să se căiască pentru acel act.

Căința pentru un astfel de act este după cum urmează: persoana trebuie să elibereze un sclav. Dacă aceasta nu se poate, el sau ea trebuie să țină post timp de 2 luni consecutiv. Dacă nici acesta nu se poate, el sau ea trebuie să hrănească 60 de oameni săraci. Dacă nici aceasta nu se poate, atunci el sau ea este absolvit de orice tip de căință.

♦ Dacă un bărbat are contact sexual cu soția sa, dar nu în părțile sale intime, atunci el trebuie să recupereze acea zi și să se căiască la Allah (fără niciun act de ispăşire).

♦ Este recomandat a se recupera zilele pierdute din luna Ramadan imediat și într-o manieră succesivă. Dacă o persoană lasă acele zile nerecuperate până la următoarea lună Ramadan, fără a avea un motiv valid, ea trebuie să continue să refacă acele zile, dar trebuie în plus să hrănească o persoană săracă pentru fiecare zi ce trebuie recuperată.

♦ Dacă o persoană moare în timp ce mai are de recuperat postul sau are de îndeplinit cu jurământ sau un pelerinaj datorat unui jurământ, atunci moștenitorii săi trebuie să facă acest act în numele ei.

4. Iʻtikāf

• Definiție

Din punct de vedere lexical, iʻtikāf (اعتكاف) implică a rămâne undeva într-un loc delimitat, confirmat. Din punct de vedere legal, termenul înseamnă rămânerea și statul în moschee cu scopul adorării, cu o intenție specifică de a efectua actul într-o manieră specifică.

• Înţelepciunea din spatele acceptării acestui act

Iʻtikāf lasă inima să fie liberă de orice chestiune lumească și să se concentreze la adorarea lui Allah și la pomenirea Lui. Prin acest act, sufletul I se supune Domnului Său, iar persoana își lasă problemele lui Allah și rămâne la ușa Grației și a Milei Sale.

• Tipurile de iʻtikāf

Iʻtikāf este de două feluri:

1) iʻtikāf-ul obligatoriu: acesta este un rezultat al unui jurământ pe care îl face o persoană. De exemplu, ea spune: „Dacă am succes într-o faptă, voi sta 3 zile în iʻtikāf." sau „Dacă aceasta este făcută ușoară pentru mine, voi sta atâta timp în iʻtikāf."

2) iʻtikāf-ul care este parte din Sunnah accentuată: cea mai bună dintre această categorie este de a face iʻtikāf în timpul ultimelor 10 zile ale lunii Ramadan.

• Componentele esențiale ale iʻtikāf-ului

1) persoana care face iʻtikāf – iʻtikāf este o acțiune și necesită o persoană care face această acțiune;

2) a rămâne în moschee. Ibn ʻAbas (Allah să fie mulțumit de el!) a spus: „Nu există iʻtikāf decât într-o moschee în care rugăciunea este efectuată." (Al-Mawsu'ah al-Fiqhiyyah) Mai mult decât atât, dacă persoana face iʻtikāf într-o moschee în care se fac rugăciunile în congregaţie, ea ar trebui să fie foarte pregătită pentru a face aceste rugăciuni în cel mai bun mod posibil, iar cea mai completă manieră este de a le face în congregație.

3) locul în care stă de fapt persoana: acesta este locul pe care persoana îl ia drept rezidența lui în timpul iʻtikāf-ului.

• Condițiile pentru autenticitatea iʻtikāf-ului

1) persoana care face iʻtikāf trebuie să fie musulmană, nu este validă din partea unui nemusulman;

2) persoana trebuie să aibă discernământ, nu este validă din partea unei persoane nesănătoase psihic sau de la un copil tânăr;

3) actul trebuie făcut într-o moschee în care se țin rugăciunile în congregaţie;

4) persoana care face iʻtikāf trebuie să fie liberă de contaminare sexuală, să nu fie la menstruație sau sângerare post-partum.

• Iʻtikāf-ul este anulat de următoarele acte:

contactul sexual, chiar și fără ejaculare, după cum spune Allah: „(…) nu vă împreunați cu ele (soțiile voastre), în timp ce stați retrași în moschei! (...)" [Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt, 2:187]

a instiga la un contact sexual;

a deveni inconștient sau a deveni bolnav psihic, indiferent că este prin intoxicanți sau altfel;

a părăsi Islamul;

a părăsi moscheea fără niciun motiv valid.

• Motive pentru care îi este permis cuiva să părăsească moscheea

Motivele caree îi permit unei persoane care face iʻtikāf să părăsească moscheea se împart în trei categorii:

1) motive legale: acestea includ mersul afară pentru rugăciunea de vineri sau pentru cele două rugăciuni de Eid, dacă în moscheea în care se face iʻtikāf nu se efectuează rugăciunea de vineri sau rugăciunile de Eid. Motivul pentru această scuză este acela că iʻtikāf este considerat un act ce apropie pe cineva de Allah prin evitarea păcatelor și fuga de ele, totuși neefectuarea rugăciunilor de vineri sau de Eid este un păcat aflat împotriva noțiunii de apropiere de Allah prin iʻtikāf.

2) motive naturale: acestea includ nevoia de a urina, de a defeca sau de a se spăla după un vis umed, dacă o persoană nu poate face aceasta în moschee. Totuși, aceste acte sunt condiționale asupra persoanei care nu rămâne în afara moscheii mai mult decât timpul necesar pentru a face aceste acte.

3) motive necesare: acestea includ o persoană care se teme că averea sa va fi pierdută, se teme pentru posesiunile sale, se teme pentru viața sa sau se teme de un pericol dacă ar continua să rămână în moschee în starea de iʻtikāf.

Capitolul 5 Hajj (pelerinajul mare) și ʻUmrah (pelerinajul mic)

Acest capitol cuprinde o introducere și următoarele 5 subiecte:

v Introducere

• Locul pelerinajului în Islam

Pelerinajul este cel de-al cincilea stâlp din cei 5 stâlpi de bază ai Islamului. El a devenit obligatoriu în al nouălea an după Hijrah. Allah spune:

„(…) Este o datorie a oamenilor faţă de Allah (să îndeplinească) pelerinajul la această Casă, dacă au mijloacele pentru aceasta (…)" [Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt, 3:97]

Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Islamul este construit pe cinci stâlpi: să mărturiseşti că nimeni nu este demn de adorare cu excepţia lui Allah şi că Mohammed este Robul şi Trimisul Său (Ash-hadu an lā ilāha ill Allah, wa ash-hadu anna Mohammedan ar-Rasūl Allah), efectuarea rugăciunilor (as-salāh), oferirea Daniei obligatorii (az-zakāh), pelerinajul la Mecca (al-Hajj) şi postul din luna Ramadan (as-sawm)." (Bukhari şi Muslim)

• Statutul legal al pelerinajului

Pelerinajul este o obligație de la Allah pentru robii Săi, ce trebuie efectuat cel puțin o dată în viața unei persoane. Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„(Pelerinajul) trebuie făcut o singură dată. Oricine îl face de mai multe ori, atunci aceasta este un act voluntar (de adorare)." (Abu Dawud, iar Albani l-a clasificat ca fiind sahih)

Semnificaţia cuvântului Hajj este acela „de a intenționa să mergi la Mecca pentru a efectua acte specifice într-un moment specific (al anului)."

• ʻUmrah (pelerinajul mic)

Din punct de vedere lingvistic ʻUmrah (عمرة) înseamnă „vizită". Din punct de vedere tehnic, acesta se referă la acțiunile specifice (efectuate în locuri specifice) ce vor fi discutate mai târziu. Este obligatorie cel puțin o dată în viața unei persoane.

• Înțelepciunea din spatele instituirii pelerinajului și al ʻUmrah

Dintre aspectele înțelepciunii din spatele instituirii pelerinajului și a ʻUmrah este şi aceea că ele purifică sufletul de efectele păcatelor, astfel că o persoană devine pregătită pentru Grația lui Allah în Viața de Apoi. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Oricine efectuează pelerinajul la această Casă și nu are relații intime, și nu comite yarfuth (nu rosteşte nicio obscenitate şi nu comite vreun păcat) se va întoarce la fel ca în ziua în care mama lui i-a dat naștere." (Nasa'i şi Ibn Majah)

1. Condițiile Hajj-ului și ale ʻUmrah

• Condițiile obligației Hajj-ului

Pentru ca Hajj-ul să devină obligatoriu, o persoană trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

1) să fie musulmană;

2) să fie lucidă din punct de vedere psihic;

3) să fie adultă;

4) să fie capabilă să facă această călătoria, incluzând prezența proviziilor și a altor călători dreptcredincioși care să o acompanieze;

5) libertate completă;

6) în cazul femeilor, mai este adăugată o condiție și anume existența unei rude masculine adulte aflate printre gradele interzise ale căsătoriei (care o poate acompania în călătorie); dacă ea efectuează pelerinajul fără un astfel de însoțitor, comite un păcat, chiar dacă pelerinajul este valid.

Dacă un copil efectuează pelerinajul, se consideră un pelerinaj valid voluntar, dar el trebuie să efectueze pelerinajul obligatoriu al Islamului după ce a ajuns la vârsta corespunzătoare.

Dacă o persoană care efectuează pelerinajul moare în timpul efectuării acestuia, se iau bani de la aceasta pentru ca o persoană să efectueze pelerinajul în numele ei.

Nu este acceptabil pentru o persoană să facă pelerinajul în numele altei persoane, dacă aceasta nu l-a făcut pentru ea însăși. O persoană capabilă poate să denumească pe cineva să facă pelerinajul voluntar sau ʻUmrah în numele său.

• Diferitele moduri în care pelerinajul poate fi efectuat

Următoarele sunt diferite combinații ale efectuării Hajj-ului sau a ʻUmrah:

1) efectuarea ʻUmrei de către persoana respectivă;

2) efectuarea Hajj-ului de către persoana respectivă;

3) efectuarea Hajj-ului în acelaşi timp cu ʻUmrah;

4) efectuarea ʻUmrei în combinație cu Hajj, dar cu o pauză între ele.

În ceea ce privește efectuarea ʻUmrei de către persoana respectivă, aceasta se poate efectua de-a lungul întregului an. Este mai bine atunci când ʻUmrah este efectuată împreună cu Hajj-ul sau în timpul lunii Ramadan.

În ceea ce privește efectuarea Hajj-ului de către persoana respectivă, pelerinul trebuie să intenționeze să efectueze Hajj fără a efectua ʻUmrah înainte de a face ʻUmrah sau în conexiune cu ea.

În ceea ce privește efectuarea Hajj-ului în conexiune cu ʻUmrah, cele două acte sunt combinate și este suficient a face o înconjurare (tawāf) și o Sāʻi (mersul înainte și înapoi între dealurile Safā și Marwah).

În ceea ce privește ʻUmrah în combinație cu Hajj, dar cu o pauză între, acesta este cel mai bun mod de a efectua Hajj. O persoană intră în starea de ihrām pentru ʻUmrah în timpul lunilor desemnate pentru Hajj. Ea face Sāʻi, înconjoară și apoi iese din starea de ihrām. Apoi, în ziua a opta din luna Dhu-l-Hijjah, ea intră în starea de ihrām pentru Hajj în timpul aceluiași an. Aceasta efectuează toate actele Hajj-ului, inclusiv înconjurarea, Sāʻi, statul la Arafah și așa mai departe. Aceasta sacrifică animalul ce este obligatoriu atunci când persoana efectuează acest tip de Hajj sau tipul anterior (Hajj în conexiune cu ʻUmrah).

2. Componentele esențiale ale Hajj-ului și ale ʻUmrah

Există patru componente esențiale ale Hajj-ului: a intra în starea de sacralitate (ihrām), înconjurarea (tawāf), Sāʻi și a sta la Arafah. Dacă oricare dintre aceste acte nu este efectuat, Hajj-ul nu este valid.

ʻUmrah are trei componente esenţiale: a intra în starea de sacralitate, înconjurarea (tawāf) și Sāʻi. Ea nu este completă decât cu efectuarea acestor acte. Detaliile cu privire la aceste componente esențiale sunt următoarele:

• prima componentă esențială

Prima componentă esențială a Hajj-ului sau a ʻUmrei este intrarea în starea de sacralitate (ihrām). Apoi este intenția de a efectua una dintre aceste ritualuri de pelerinaj, Hajj sau ʻUmrah, după pregătirea de a intra în acea stare și înlăturarea oricăror haine cusute.

♦ Aspectele obligatorii ale stării de sacralitate

Aspectele obligatorii ale stării de sacralitate sunt în număr de trei:

1) intrarea în starea de sacralitate la locul potrivit: acesta este locul desemnat de Allah pentru intrarea în starea de sacralitate, astfel încât celui care doreşte să efectueze Hajj sau ʻUmrah nu îi este permis să treacă de acel punct fără a fi în starea respectivă

2) înlăturarea tuturor hainelor cusute: bărbaților nu le este permis să poarte galabii, cămăși, căciuli, eșarfe, de fapt, capul nu trebuie să fie deloc acoperit. În același mod, ei nu trebuie să poarte șosete de piele decât dacă nu găsesc sandale. Femeile nu trebuie să poarte văluri pe față sau mănuși.

3) Talbiyyah. Aceasta este spunerea: „Labbayka Allāhumma Labbayk. Labbayk Lā Sharīka Laka Labbayk. Inna l-Ḥamda, Wa n-Niʻmata, Laka wal Mulk, Lā Sharīka Lak" (O, Allah, sunt aici în serviciul Tău. Aici sunt în serviciul Tău şi Tu nu ai niciun partener. Aici sunt în serviciul Tău. Cu adevărat, toată Slava și Grația Îţi aparțin Ție și la fel şi Stăpânirea. Tu nu ai partener.)

Pelerinul spune aceste cuvinte atunci când intră în starea de sacralitate la locația desemnată înainte de a trece de acel punct. Este recomandat a repeta aceste cuvinte, iar pentru bărbați este recomandat a le spune cu voce tare. O persoană trebuie să înceapă a spune aceste cuvinte din nou la fiecare moment de coborâre, urcare, înainte de începutul rugăciunii, după ce rugăciunea s-a încheiat și așa mai departe. În timpul ʻUmrah, persoana nu mai spune aceste cuvinte atunci când începe înconjurarea. În timpul Hajj-ului, persoana întrerupe spunerea acestor cuvinte în momentul în care aruncă cu pietricele la Al-ʻUqbah.

• a doua componentă esențială: înconjurarea Kaʻbei (Tawāf)

Tawāf (طواف) se referă la înconjurarea Casei lui Allah (Kaʻbah) de 7 ori. Există 7 condiții pentru acest act:

1) a avea intenția la începutul acestui act;

2) a fi liber de orice impuritate sau condiție ce anulează starea de puritate a unei persoane;

3) acoperirea părților intime, deoarece înconjurarea (tawāf) este precum rugăciunea;

4) înconjurarea între limitele moscheii, chiar dacă persoana este departe de Casă;

5) a avea Casa lui Allah în partea stângă în timpul înconjurării;

6) înconjurarea Casei de 7 ori;

7) a face fiecare circuit unul după celălalt, fără pauze ce nu sunt necesare.

♦ Aspecte recomandate ale înconjurării Kaʻbei (Tawāf)

1) Ar-raml, acest act este recomandat pentru bărbații capabili, dar nu şi pentru femei. Se referă la actul alergatului în timpul circuitului, dar cu pași apropiați. Este recomandat doar în primul set al înconjurării, atunci când o persoană ajunge la Kaʻbah, numită Tawāf Al-Qudūm[9].

2) A avea umărul drept descoperit[10], din nou aceasta este doar pentru prima înconjurare la ajungerea în Mecca; de asemenea, acest act este doar pentru bărbați, nu şi pentru femei. Se face în timpul tuturor celor 7 circuite.

3) Sărutarea Pietrei Negre la începutul înconjurării și în fiecare circuit după, dacă este posibil. De asemenea, este recomandat a se atinge cornul Yemenit al Kaʻbei.

4) Atunci când se începe primul circuit, o persoană trebuie să spună: „În Numele lui Allah și Allah este Cel mai Mare. O, Allah, (fac acest act) cu credința în Tine și recunoscând Cartea Ta și îndeplinind Pactul Tău și urmând Sunnah Profetului Tău!"

5) A face suplicații (rugi) în timpul înconjurării. Nu este cerută o suplicație specială, o persoană poate să spună orice suplicație pe care Allah îl conduce să o zică. Totuși, este recomandat ca la sfârșitul unui circuit să spună: „O, Domnul nostru, dă-ne bine atât în această viaţă, cât şi în Viaţa de Apoi și salvează-ne pe noi de la pedeapsa Focului!"

6) A face suplicații la Al-Multazim după terminarea înconjurării. Al-Multazim este locul dintre ușa Kaʻbei și Piatra Neagră.

7) După terminarea circuitelor, o persoană trebuie să se roage 2 rakaʻāt în spatele locului lui Ibrahīm (Maqam Ibrahīm), recitând Surele Al-Kafirūn și Al-Ikhlās după Al-Fatiha.

8) A bea apă la fântâna ZamZam și, de fapt, o persoană trebuie să bea o cantitate întreagă după terminarea celor două rakaʻāt.

9) O persoană trebuie să se întoarcă la Piatra Neagră și să o atingă înainte de a trece mai departe la Sāʻi.

• a treia componentă esențială: Sāʻi

Sāʻi reprezintă mersul între As-Safā și Al-Marwa cu intenția adorării. Este o componentă esențială atât a Hajj-ului, cât și a ʻUmrei.

♦ Condițiile pentru Sāʻi

1) Intenția, pentru că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „(…) Cu adevărat, faptele (sunt răsplătite) conform intențiilor (…)" (Bukhari, Muslim şi alţii)

2) Înconjurarea trebuie efectuată în ordinea cronologică corespunzătoare, cu alte cuvinte, înconjurarea trebuie făcută prima dată, urmată de Sāʻi.

3) Fiecare dintre circuite trebuie făcut unul după celălalt; totuși, o pauză mică nu cauzează niciun rău, în special dacă există o nevoie pentru de aceasta.

4) O persoană trebuie să completeze 7 drumuri (4 ducându-se și 3 întorcându-se, nu un total de 7 plecări și veniri). Dacă un drum sau o parte din drum lipsește, nu este suficient. Corectitudinea ei depinde de completarea tuturor drumurilor.

5) Trebuie efectuată după o înconjurare validă și corectă, indiferent dacă înconjurarea este obligatorie sau recomandată.

♦ Actele recomandate ale Sāʻi

1) Alergarea ușoară între cei doi indicatori verzi; acești indicatori marchează locurile între care Hajar, mama lui Ismail (Pacea fie asupra sa!), a alergat ușor înainte și înapoi. Aceasta este recomandat pentru bărbații care sunt capabili și nu pentru cei slabi sau pentru femei.

2) O persoană trebuie să se oprească la/sau pe vârful dealului As-Safā sau Al-Marwa pentru a face suplicații.

3) O persoană trebuie să facă suplicații în timpul fiecărui drum între As-Safā și Al-Marwa.

4) O persoană trebuie să spună: „Allahu Akbar (Allah este Cel mai Mare)!" de trei ori la coborârea atât de pe As-Safā, cât și de pe Al-Marwa; de fiecare dată când persoană ajunge la ele, aceasta trebuie să spună: „Nu există nimeni demn de adorare în afara lui Allah, care nu are niciun partener. Lui îi aparține Stăpânirea și a Lui este Slava. El are Putere asupra tuturor lucrurilor. El Şi-a îndeplinit promisiunea, i-a sprijinit pe robii Săi și a cucerit grupurile!"

5) Sāʻi trebuie efectuată imediat după înconjurare, astfel încât să nu fie nicio pauză între ele, decât cu un motiv valid.

• a patra componentă esențială: oprirea la Arafah

A patra componentă esențială este oprirea la Arafah. Aceasta înseamnă de fapt a fi prezent la locul cunoscut drept Arafah, pentru un timp scurt sau mai lung, cu intenția de a se opri acolo între timpul prânzului în ziua a 10-a Dhu-l-Hijjah până la apusul Soarelui din ziua 10 Dhu-l-Hijjah. Dacă o persoană pierde oprirea la Arafah, acesta a pierdut întregul Hajj și atunci ar trebui să efectueze doar ʻUmrah și să refacă Hajj altă dată. El trebuie, de asemenea, să facă un sacrificiu, chiar dacă acesta nu a făcut din aceasta o parte a ritualurilor anterioare. Dacă un inamic previne o persoană să ajungă la Casa lui Allah, aceasta trebuie să facă un sacrificiu și apoi să iasă din starea de sacralitate. Dacă este oprită din cauza unei boli sau pentru că a rămas fără provizii financiare și a pus condiția: „Devin liber de starea de sacralitate oricând sunt restrâns!", persoana părăseşte starea de sacralitate și nu mai este alt act pe care trebuie să îl facă. Totuși, dacă nu a pus această condiție, aceasta trebuie să facă un sacrificiu ce este ușor pentru ea.

3. Actele obligatorii ale Hajj-ului și ʻUmrah

• Note importante!

♦ Dacă o persoană eșuează în efectuarea uneia dintre actele esențiale, ritualurile ei nu sunt complete decât dacă le efectuează.

♦ Dacă o persoană eșuează în efectuarea unui act obligatoriu, aceasta trebuie să compenseze prin sacrificarea unui animal.

♦ Dacă o persoană eșuează în efectuarea unui act recomandat, ea nu mai trebuie să facă nimic altceva.

4. Actele interzise pentru cel aflat în starea de ihrām (starea de sacralitate)

În timpul Hajj-ului sau a ʻUmrah este obligatoriu ca persoana să facă un sacrificiu, să țină post sau să-i hrănească pe alții. Următoarele acte sunt interzise pentru bărbați sau pentru femei atunci când sunt în starea de sacralitate:

1) a-și tăia părul din orice parte a corpului;

2) a-și tăia unghiile de la mâini şi de la picioare;

3) acoperirea capului (pentru bărbați) și acoperirea feței (pentru femei);

4) a purta haine cusute (pentru bărbați), precum o cămașă lungă sau pantaloni;

5) a folosi parfum;

6) a omorî animale ce în mod normal sunt permise pentru a fi mâncate;

7) a se căsători;

8) a avea un contact sexual; dacă acesta este făcut înainte de „prima reducere a restricțiilor" toate ritualurile devin nule. În acest caz, persoanele trebuie să sacrifice o cămilă și să continue în Hajj-ul lor și să refacă Hajj-ul în următorul an. Dacă aceasta este făcută după „prima reducere a restricțiilor", atunci ritualurile nu devin nule, dar persoanele trebuie să sacrifice o oaie.

9) a avea contact cu femei într-o manieră mai mică decât contactul sexual; dacă bărbatul ejaculează, el trebuie să sacrifice o cămilă. Dacă nu face aceasta, atunci el trebuie să sacrifice o oaie. În orice caz, totuși, ritualurile Hajj-ului său nu au fost anulate.

Regulile pentru femei sunt aceleași ca şi pentru bărbați cu privire la acestea, doar că femeile au voie să poarte haine cusute. Acestea poate purta orice doresc ele atâta timp cât nu-și arată frumusețea. Ele trebuie să își acopere capul, dar să își lase fața neacoperită, cu excepția cazului în care sunt bărbați neînrudiți lângă ea.

„Prima reducere a restricțiilor" se petrece după ce persoana a efectuat 2 din următoarele 3 acte: (1) înconjurarea Kaʻbei, (2) aruncatul de pietre sau (3) raderea sau tăierea părului.

Dacă unei femei îi vine menstruația în timp ce intenționa să efectueze Hajj urmat de ʻUmrah cu o pauză între și se teme că va pierde Hajj, aceasta intră în starea inviolabilă cu menstruația ei și efectuează ritualurile precum Hajj combinat cu ʻUmrah. Femeia aflată la menstruație sau în perioada de lăuzie efectuează toate ritualurile de Hajj, cu excepția înconjurării Casei lui Allah.

Este permis pentru un pelerin să sacrifice animale domestice. Mai mult decât atât, el poate omorî orice animal periculos, precum leii, lupii, tigrii, gheparzii, șerpii, scorpionii, șoarecii sau orice animal periculos. De asemenea, el poate să omoare animale marine și să le mănânce.

Este interzis pentru un pelerin sau un nepelerin să taie din arbuștii sanctuarului sacru sau să taie iarba acestuia, excepție făcând idhkhar, care este un tip de iarbă ce este interzisă pentru tăiat. Este interzis pentru el să omoare animale vânate. Dacă face aceasta, trebuie să îndeplinească penalitatea sau recompensa. De asemenea, este interzis a vâna animalele de vânat în Medina sau de tăia arbuștii din interiorul ei, deși nu există nicio penalitate sau recompensă în acest caz.

Dacă cineva are o scuză validă și este forțat să facă unul dintre actele interzise menționate anterior, cu excepția contactului sexual, precum raderea părului sau a purta haine cusute, el poate să facă aceasta, dar trebuie să plătească penalitatea. El are o alegere între (a) a ține post 3 zile, (b) a hrăni 60 de persoane sărace, fiecare cu un mudd[11] (ceea ce 2 mâini pot cuprinde împreună) de ovăz, orez sau (c) sacrificarea unei oi.

Dacă o persoană face unul dintre actele interzise menționate din cauza ignoranței, uitării sau forței, atunci nu există niciun păcat asupra ei și nicio penalitate. Aceasta este bazat pe spunerea lui Allah: „(…) Doamne, nu ne pedepsi pe noi, dacă am uitat sau am greșit! (...)" [Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt, 2:286]

Dacă un pelerin omoară un animal de vânat și există un animal comparabil pe care el îl poate sacrifica, atunci acesta trebuie să aleagă între a lua un astfel de animal, sacrificarea lui și distribuirea cărnii sale printre cei săraci care trăiesc în zona Marii moschei sau a lua valoarea animalului și a cumpăra mâncare pentru a-i hrăni pe săraci, fiecare dintre ei primind un mudd de mâncare sau a ține post o zi pentru fiecare mudd de mâncare pe care l-ar fi dat. Dacă nu există niciun animal comparabil ce poate fi omorât, acesta poate alege între a cumpăra valoarea sa în cantitatea corespunzătoare de mâncare sau a ține post o zi pentru fiecare mudd de mâncare ce ar fi dat.

Recompensa sau penalitatea pentru angajarea în contact cu femeie, fără ejaculare, este aceeași ca și penalitatea pentru cel care are un motiv valid de a încălca unul din acte: el fie ține post, fie hrănește săracii sau sacrifică o oaie.

Dacă o persoană are o relaţie intimă în timp ce efectuează Hajj şi înainte de „prima reducere a restricţiilor", atunci ea trebuie să sacrifice o cămilă. Dacă ea nu poate face acest lucru, atunci trebuie să postească trei zile în timpul Hajj-ului şi şi apoi alte şapte zile atunci când se întoarce acasă. Dacă acest act s-a petrecut după „prima reducere a restricţiilor", atunci ispăşirea este aceeaşi cu a celui care are o scuză validă pentru încălca oricare dintre actele Hajj-ului, aşa cum am descris mai sus.

Cel care combină Hajj cu ʻUmrah şi care nu este dintre locuitorii oraşului Mecca trebuie să sacrifice o oaie (ca parte a ritualului de Hajj). O altă opinie este aceea ca şapte persoane să se strângă la un loc şi să sacrifice o cămilă sau o bovină. Dacă cineva nu poate efectua acest sacrificiu, el trebuie să postească trei zile în timpul Hajj-ului şi alte şapte zile atunci când se întoarce acasă.

Cel care este împiedicat să intre în Mecca în timp ce efectuează Hajj trebuie să sacrifice o oaie. Dacă nu are posibilitatea, el trebuie să postească timp de zece zile până când părăseşte starea de sacralitate.

5. Locurile și intervalele de timp specifice pentru intrarea în starea de ihrām

Există timpuri și locații specifice pentru intrarea în starea de sacralitate.

Timpul specific pentru intrarea în starea de sacralitate este situat în timpul „lunilor Hajj-ului" care sunt Shawwāl, Dhu-l-Qādah și Dhu-l-Hijjah.

Locațiile specifice pentru cei care doresc să facă Hajj sau ʻUmrah sunt în număr de cinci. Acestea sunt:

1) Dhu-l-Halaifah: acesta este locul pentru oamenii din Medina și pentru cei care trec prin el. Se află la 435 km de Mecca. Este locul desemnat a fi cel mai departe de Mecca.

2) Al-Juhfah: acesta este locul desemnat pentru oamenii Ash-Shām (regiunea Siria, Palestina, Iordania, Liban) și Egipt și cei care sunt din aceeași direcție sau trec prin acele zone. Este un sat aproape de Rābigh. Se află la 180 km de Mecca. Astăzi oamenii intră în starea de sacralitate la Rābigh.

3) Yalamlam: aceasta este locația desemnată pentru oamenii din Yemen și pentru zonele înconjurătoare și pentru cei care trec prin acea zonă. Yalamlam este o vale situată la aproximativ 92 de km de Mecca.

4) Qarn al-Manāzil este locația desemnată pentru cei care vin prin Najd sau Tāif. Astăzi este cunoscută drept As-Sil Al-Kabir. Se află la 75 de km de Mecca. Locația din care se intră în starea de sacralitate este situată deasupra la Qarn al-Manāzil.

5) Dhāt Irq: aceasta este locația desemnată pentru cei din sau care trec prin Iraq, Khurasan, centrul și nordul Najd și zonele înconjurătoare. Este o vale ce se numește Dharibah. Se află la 100 de km de Mecca.

Acestea sunt locațiile desemnate pentru oamenii din acele zone și pentru cei care trec prin acele zone așteptând să facă Hajj sau ʻUmrah.

Oricine trăiește deja în zonele desemnate intră în starea de sacralitate oriunde trăiește, până la punctul în care oamenii din Mecca intră în starea de sacralitate. Dacă un locuitor al orașului Mecca dorește să facă Hajj, acesta intră în starea de sacralitate din Mecca. Dacă dorește să facă ʻUmrah, acesta se duce afară din zona moscheii și intră în starea de sacralitate de acolo.

Dacă o persoană nu trece exact prin locațiile desemnate, ea intră în starea de sacralitate la o locație paralelă cu cel mai apropiat loc desemnat. Ea intră în starea de sacralitate atunci când intră în acea locație fie că trece cu avionul, mașina, fie cu autobuzul sau altceva.

Unei persoane care efectuează Hajj sau ʻUmrah nu îi este permis să treacă dincolo de locațiile desemnate fără a intra în starea de sacralitate. Dacă trece prin acestea fără a intra în starea de sacralitate, persoana respectivă trebuie să se întoarcă înapoi și să intre în starea de sacralitate de acolo. Dacă nu se întoarce și nu intră în starea de sacralitate de unde este, aceasta trebuie să sacrifice un animal, iar Hajj-ul său sau ʻUmrah sa va fi validă. Dacă intră în starea de sacralitate înainte de ajunge la locațiile desemnate, acest act este valid, dar condamnabil.

6. Sacrificiul și ʻaqīqah

• Sacrificiul

Aceasta se referă la cămilele, vacile sau oile/caprele ce sunt sacrificate în Ziua Sacrificiului sau în zilele de Tashriq (11-13 ale lunii Dhu-l-Hijjah) cu intenția unui sacrificiu. Aceasta este o Sunnah sau un act recomandat.

• Intervalele de timp pentru sacrificiu

Sacrificiul trebuie făcut începând cu sfârșitul rugăciunii de Eid în Ziua Sacrificiului până la sfârșitul zilelor de Tashriq (13 Dhu-l-Hijjah).

Este recomandat a împărți animalul sacrificat în 3 părţi: persoana mănâncă o treime, oferă o treime drept cadou și oferă ultima treime drept caritate. Există un mare merit al sacrificiului, deoarece averea este distribuită, iar săracii beneficiază, fiindu-le satisfăcute nevoile.

Un animal nu este de ajuns drept animal sacrificat sau animal de Hajj cu excepţia cazului în care acesta este o cămilă femelă de cel puțin 5 ani, o vacă de cel puțin 2 ani, o oaie grasă de cel puțin 6 luni sau o capră de cel puțin 1 an.

Este suficient pentru o persoană să sacrifice o oaie sau ca şapte persoane să se adune la un loc şi să sacrifice o cămilă sau o vacă. Este permis ca o oaie, cămilă sau vacă să fie tăiată în numele propriu sau pentru un alt membru al familiei. Animalul sacrificat trebuie să fie liber de orice tip de defecte.

Este recomandat a sacrifica în numele celor vii și permis a se face în numele unei persoane moarte. Pentru cel care (deși nu efectuează Hajj) face sacrificiul nu este permis să își înlăture nimic din părul lui sau pielea sa în timpul primelor 10 zile ale lunii Dhu-l-Hijjah. Este recomandat pentru el să țină post în acele zile pentru a crește valoarea faptelor sale.

• ʻAqīqah

ʻAqīqah este animalul ce este sacrificat atunci când se naște un copil. Este un act recomandat. Pentru un băiat se sacrifică 2 oi; pentru o fată doar o oaie. Acest sacrificiu trebuie să aibă loc în a șaptea zi, iar copilului, numit în acea zi, i se taie părul, iar greutatea sa este dată drept caritate în argint. Dacă această zi este pierdută, se poate face în ziua a paisprezecea. Dacă acea zi este pierdută, se face în ziua 21. După aceasta, se poate face în orice timp. Este recomandat a nu se rupe oasele animalului. ʻAqīqah este o modalitate de a-i mulțumi lui Allah pentru binecuvântările continue pe care o persoană le primește, precum și pentru copilul primit.

Partea a doua. Tranzacţiile interumane

Această parte cuprinde următoarele capitole:

Capitolul 1. Tranzacțiile financiare

Acest capitol cuprinde o introducere și următoarele două subiecte:

v Introducere

• Definiția lexicală și legală a bai'

Bai' este substantivul format de la verbul bā'. Acesta reprezintă schimbul averii cu o altă avere sau schimbul unui lucru cu alt lucru.

Din punct de vedere legal, a cumpăra și a vinde se referă la un contract ce implică un schimb al averii ce rezultă din deținerea permanentă a unui lucru sau a unui uzufruct, care nu este făcut cu scopul de a se apropia de Allah.

Cumpărarea și vânzarea legală este permisă, deoarece Cartea, Sunnah și consensul învățaților indică permisiabilitatea.

• Înțelepciunea din spatele legalizării vânzării și a cumpărării

Deoarece banii, marfa și bunurile sunt distribuite în general printre oameni și există o nevoie pentru oameni să aibă ceea ce se află în mâinile asociaților lor care nu le vor sacrifica fără ceva în schimb, există o nevoie puternică pentru permisibilitatea cumpărării și a vânzării și pentru ca persoana să-şi poată îndeplini scopurile. Pentru aceste motive, Allah a permis vânzarea și cumpărarea pentru a îndeplini acele beneficii și nevoi.

1. Componentele și condițiile esențiale pentru cumpărare și vânzare

• Componentele esențiale pentru cumpărare și vânzare

Componentele esențiale ale unei tranzacții financiare sunt:

1) forma pe care o ia, fiind formată dintr-o ofertă și o acceptare;

2) cei doi care iau parte la tranzacție, cumpărătorul și vânzătorul;

3) obiectul tranzacției: prețul și pentru ce este folosit prețul la cumpărare.

• Formele de tranzacție

Forma de tranzacție se referă la ofertă și la acceptare. Este o indicare a aprobării și a bucuriei tranzacției. Vânzătorul ar spune: „Eu îți vând aceasta sau îți dau aceasta sau pun acest lucru în posesia ta pentru prețul cutare." Cumpărătorul ar spune: „Atunci eu cumpăr acest lucru." și așa mai departe. De asemenea, o tranzacție este validă printr-o acțiune (clară, bine-cunoscută) făcută de unul dintre cei doi sau prin ambele grupuri.

• Tranzacțiile la telefon

Dacă oamenii vorbesc la telefon, aceasta se consideră a fi o întâlnire contractuală. Se sfârșește odată cu finalul conversației la telefon. Aceasta se întâmplă pentru că practicile tradiționale sunt regulile ce definesc sfârșitul sau începutul unei întâlniri contractuale.

• Condițiile pentru o tranzacție financiară sigură

Pentru ca o tranzacție financiară să fie sigură și validă, următoarele şapte condiții trebuie îndeplinite:

1. atât vânzătorul, cât și cumpărătorul sau reprezentații lor trebuie să aprobe tranzacțiile;

2. ambii trebuie să fie lăsați să intre în tranzacție, adică ambii sunt liberi, capabili legal și competenți;

3. marfa ce este vândută trebuie să fie ceva al cărui uzufruct este permis. Nu este permis a se vinde ceva ce nu are niciun beneficiu legal și nu este permis a vinde ceva al cărui beneficiu este interzis, precum alcool sau porc. În același caz, nu este permis a vinde ceva ce este permis doar în caz de necesitate, precum un hoit.

4. vânzătorul trebuie să dețină ceea ce vinde sau să aibă permisiunea a-l vinde la timpul acelui contract;

5. lucrul vândut trebuie să fie cunoscut prin descrierea sa sau să fie văzut;

6. prețul trebui să fie cunoscut;

7. lucrul ce este vândut trebuie să fie ceva ce cumpărătorul este capabil a-i înmâna cumpărătorului, nu este permis a vinde strada sau păsările ce zboară pe Cer și așa mai departe.

• Stipulațiile din contract

Stipulațiile din contract sunt de două feluri: valide și obligatorii sau ilegale și care anulează contractul.

Stipulațiile valide includ stipulația de a amâna toată sau o parte din plată sau o stipulație pentru o garanție colaterală sau specifică. Aceasta este pentru beneficiul contractului în sine. Un alt exemplu este condiția unei calități specifice în tranzacții.

De asemenea, este acceptabil pentru vânzător să stipuleze pentru cumpărător că va folosi uzufructul a ceea ce vinde pentru o perioadă de timp specifică, ca, spre exemplu, a continua a trăi într-o casă timp de o lună.

Stipulaţiile invalide includ: stipulaţiile ce sunt invalide și invalidează contractul, precum o condiție ce implică două contracte în unul, de exemplu, o plată avansată combinată cu un împrumut, o vânzare cu un contract de închiriere și așa mai departe. Unele stipulaţii invalide nu anulează contractul, doar condiția în sine este considerată invalidă, precum condiția ce garantează că o investiție nu va pierde bani sau ceva în care cineva, în realitate, nici nu vinde obiectul, nici nu îl dă. Aceste condiții nu sunt valide, excepţie făcându-se dacă acestea sunt făcute pentru un beneficiu particular (consistent cu scopul per total al unui contract), caz în care acestea sunt valide.

2. Tranzacțiile interzise

Islamul permite fiecare vânzare ce produce bine și binecuvântări şi interzice fiecare tranzacție ce conține aspecte de ignoranță, un risc mare sau ceva dăunător pentru oamenii din piață sau cauzează sentimente grele în inimă. Astfel de afaceri aduc ură, dispută și luptă. Aceste tipuri interzise de tranzacții includ următoarele:

1) Al-Mulāmasah: atunci când vânzătorul îi spune de exemplu cumpărătorului „Orice haină pe care o atingi este a ta pentru prețul cutare și cutare." Acest tip de vânzare nu este validă, deoarece implică existența ignoranței (cu privire la care haină va fi cumpărată) și a riscului.

2) Al-Munābidhah: atunci când vânzătorul îi spune cumpărătorului: „Orice haină pe care mi-o arăți este a ta pentru prețul cutare." Din nou, acest tip de tranzacție nu este validă din cauza existența ignoranței și a riscului.

3) Bai' Al-Hasāh: în acest tip de tranzacție, o persoană spune de exemplu: „Aruncă această pietricică și orice marfă atinge este a ta pentru prețul cutare și cutare." Din nou, această tranzacție nu este validă datorită ignoranței și a riscului.

4) Bai' An-Najash: aceasta este o tranzacție la care persoana licitează în sus prețul asupra a ceva ce nu are intenția de a-l cumpăra. Acest tip de vânzare este interzisă, pentru că este un tip de decepție și de înșelăciune a cumpărătorului.

5) A avea două vânzări într-una singură: aceasta este atunci când, de exemplu, o persoană îi spune alteia: „Îți vând acest lucru cu condiția ca tu să îmi vinzi acel lucru" sau „cu condiția ca și tu să cumperi acel lucru de la mine." Un alt exemplu este atunci când o persoană spune: „Îți voi vinde acest lucru pentru 10 dolari chiar acum sau pentru 20 mai târziu" și apoi se despart unul de celălalt fără a spune dacă s-au înțeles sau nu. Acest tip de tranzacție nu este validă, deoarece a doua vânzare este condițională pentru primul și fiindcă prețul celui de-al doilea nu a fost stabilit.

6) Un rezident al orașului îi vinde ceva unui beduin (o persoană din afara orașului): aceasta este o vânzare în cadrul căreia vânzătorul vinde un obiect pentru un preț mai mare decât prețul lui obișnuit (din acel oraș, unde beduinul nu cunoaște acest fapt).

7) Un frate care vinde ceva împotriva fratelui său întru Islam: de exemplu, el îi spune cuiva ce este pe punctul de vinde ceva pentru 10 dolari de la altcineva „Eu pot să ți-l vând pentru 9 dolari."

8) A vinde marfa înainte ca o persoană să o aibă în posesie.

9) Bai' al-Inah: aceasta acea tranzacţie în cadrul căreia o persoană cumpără ceva de la altcineva cu credit și apoi îl vinde înapoi lui pentru un preț mai mic cu bani lichizi.

10) A vinde sau a cumpăra după a doua chemare la rugăciunea de vineri pentru cel care este obligat să participe la rugăciunea de vineri.

Capitolul 2.Riba (dobânda) și regulile ei

Acest capitol cuprinde de o introducere și următoarele trei subiecte:

v Introducere

• Definiția ribei

Din punct de vedere lexical, riba înseamnă adăugare sau creștere. O persoană spune „rabā al-māl" dacă averea crește. În sens general, termenul este folosit pentru a se referi la orice tranzacție care este interzisă.

În terminologia juriștilor, riba se referă la o creștere a lucrurile particulare sau la un contract care schimbă ceva particular, dar nu pentru valoarea lui cunoscută echivalentă conform criteriilor legii la acel timp al contractului sau cu o amânare în schimbul amândurora sau al uneia dintre ele.

• Înțelepciunea din spatele interzicerii riba

Islamul interzice riba din cauza următoarelor motive:

1) nu există nicio relație între efortul pus și rezultatul pentru că cel care împrumută bani cu dobândă nu face niciun efort sau nu depune nicio muncă și nici nu suportă vreun risc în ceea ce privește ce va câștiga și ce va deține din câștig.

2) economia societății va pierde din cauza lenei celui care împrumută și a lipsei sale de lucru. Acesta ar fi mulțumit cu odihna și lenea, deoarece el se uită la profiturile din dobânzile sale și la greutatea ce o pun pe debitori din cauza cerințelor dobânzii.

3) morala societății se va prăbuși de asemenea, deoarece nu există nicio cooperare între membrii săi; aceasta va duce cu siguranță la dezbinarea societății și la răspândirii egoismului în locul sacrificiului, iubirii și oferirii pentru alţii.

4) societatea va fi divizată în clase ce se ceartă, o clasă de exploatatori și de conducători peste capital și o clasă de săraci și opresați, ale căror eforturi vor fi exploatate fără drept.

1. Tipurile de riba

Conform majorității învățaților, riba este de două tipuri:

1) riba an-nasiah: an-nasiah înseamnă amânare și suspendare. Riba an-nasiah este o cantitate crescută într-unul dintre obiectele date tranzacționate pentru o amânare în plata pentru obiect.

2) riba al-fadhl: din punct de vedere lexical, al-fadhl înseamnă contrariul descreșterii sau deficitului. Așadar, riba al-fadhl este o adăugare în cantitatea uneia dintre cele două obiecte tranzacționate care fac parte din aceeași gamă sau clasă – pentru acele obiecte pentru care riba al-fadhl se aplică, precum aur în schimbul a mai mult aur sau ovăz în schimbul a mai mult ovăz. Aceasta este cunoscută de asemenea drept riba al-bai' (riba vânzării sau cumpărării) și ar-riba al-khafi (riba ascunsă).

Școala imamului Shafaʻi (Allah să aibă milă de el!) adaugă o a treia categorie cunoscută drept riba al-yad, în cadrul căreia luarea în posesie a uneia sau a amândurora dintre obiecte este amânată. Alții adaugă un al patrulea tip cunoscut drept riba al-qardh unde un împrumut este dat, dar este stipulat că creditorul va primi alte beneficii (mai mult decât a primi doar banii înapoi).

În realitate, acele două categorii nu se separă de domeniul celor două categorii menționate anterior.

Economiștii contemporani împart dobânda în împrumuturi de consum și împrumuturi de producție:

1) dobânda pentru împrumuturile de consum este acea sumă de bani adițională plătită înapoi pe un împrumut ce este folosit la cumpărarea produselor de consum precum mâncare, apă, medicină și așa mai departe.

2) dobânda pe împrumuturile de producție este cea plătită înapoi pe împrumuturile folosite pentru scopuri de investiții precum manufacturarea, agricultură sau scopuri financiare specifice.

Aceștia mai împart dobânda în două alte categorii:

1) dobânda compusă: aceasta este ceea ce face procentajul dobânzii mare;

2) dobânda simplă: aceasta este atunci când dobânda ratei este mică.

Interzicerea dobânzii de către Islam include orice tip de folosire a ei, indiferent că este riba fadhl sau riba nasiah sau dacă dobânda este mare sau mică sau dacă este dobândă pe împrumut de consum sau pe împrumut de producție. Toate acele varietăți se încadrează sub prohibiția din Cuvintele lui Allah: „(…) Allah a îngăduit negoțul, dar El a oprit camăta (…)" [Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt, 2:275]

2. Ușile pe care Islamul le deschide prin interzicerea ribei

Islamul a deschis multe uși pentru a opri dobânda și pentru a-i scoate pe oameni din nevoia de a o folosi. Acestea includ următoarele tipuri de tranzacționare:

1) Islamul permite companii mudhārabah. Aceste companii sunt cele în care capitalul este furnizat de o persoană, în timp ce altă persoană furnizează muncitorii. Profitul din afacere este divizată între cei doi conform divizării asupra căreia s-au pus de acord. Dacă orice pierdere are loc, aceștia cad exclusiv pe furnizorul de capital. Cel care și-a furnizat munca și eforturile nu are nicio pierdere, alta decât a-și pierde timpul și efortul.

2) Islamul permite achiziționări salām. Într-o astfel de achiziționare, o persoană plătește pentru ceva acum, dar livrarea sa este în viitor. Totuși, stipulările discutate în cărțile de fiqh trebuie îndeplinite pentru ca acest tip de tranzacție să fie validă.

3) Islamul permite achiziționări cu plată amânată, în cadrul cărora prețul bunului este crescut peste ce ar fi dacă obiectul ar fi plătit cu bani lichizi. Islamul a permis aceasta pentru a le face mai ușor oamenilor să-și îndeplinească nevoile și pentru a le da o cale de a scăpa de dobândă.

4) Islamul încurajează fondarea de instituții ce acordă împrumuturi fără dobândă și de dragul lui Allah, indiferent dacă aceste împrumuturi sunt la nivel de individ, organizații sau guverne. Aceasta este în îndeplinirea principiului securității sociale și a sprijinirii în cadrul comunităţii musulmane.

5) Islamul a mai legislat oferirea de zakāt acelor debitori aflați în nevoie, celor săraci care nu au posesiuni, străinului care nu are acces la averea sa și așa mai departe. Aceasta este menită a le satisface nevoile lor, a le îmbunătăți condiția și a ridica poziția lor.

Acestea sunt unele dintre cele mai importante uşi pe care Islamul le deschide pentru toți indivizii societății pentru a le îndeplini nevoile și a le menține respectul ca oameni. Prin astfel de mijloace, aceștia își pot îndeplini nevoile, iar faptele și investițiile lor pot prospera.

3. Dobânzile plătite de bănci

Al-fawāid (termenul din limba arabă folosit pentru dobânda plătită de băncile de astăzi) este pluralul cuvântului „beneficiu". Este folosit de economiști pentru a se referi la banii adiționali ce sunt plătiți de bancă celor care au conturi de economie sau ceea ce primește banca atunci când împrumută bani. Este un tip de riba. Cu adevărat, este esența ribei în sine, chiar dacă aceștia pot folosi un nume diferit pentru ea. Nu există niciun dubiu că face parte din riba care este interzisă în Coran, Sunnah și de consensul musulmanilor.

Este relatat că există un consens că este interzis a stipula orice creștere de plată pentru un împrumut. De fapt, ceea ce aceștia oferă nu este un împrumut (dintr-o perspectivă Islamică). În ceea ce îl privește, muftiul Arabiei Saudite, sheikh Mohammed ibn Ibrahīm a spus:

„În realitate, ceea ce ei numesc un împrumut nu este un împrumut şi aceasta pentru că ceea ce este considerat împrumut (dintr-o perspectivă islamică) este un împrumut bun și convenabil. Deși la suprafață, aceste împrumuturi arată că sunt așa, în realitate ele sunt o vânzare de dolari pentru alți dolari cu credit cu profitul cunoscut și stipulat. Prin aceasta se știe că dobânda ce este luată de bănci pe împrumuturile ce sunt date și pe care le dau deținătorilor de conturi de economii este complet echivalent cu dobânda. Ambele au înțelesul de «o creștere». Se cuvine a o numi pe una ca și pe cealaltă."

Capitolul 3. Leasing, închiriere și angajare

Acest capitol cuprinde o introducere și următoarele două subiecte:

v Introducere

• Definiția ijārah (leasing, închiriere)

Ijārah se referă la un contract pentru uzufructul unui lucru permis și cunoscut pentru o perioadă de timp specifică.

• Statutul său legal

Este permis și este un contract obligatoriu pentru ambele părți.

• Înțelepciunea din spatele aprobării sale

Ijārah este un mod de a schimba beneficii între oameni. Oamenii au nevoie de echipamente pentru lucru, case în care să trăiască, animale, mașini, mijloace de transport și așa mai departe. Prin permiterea ei, ijārah face lucrurile mai ușoare pentru oameni și le permite să îşi îndeplinească nevoile.

• Două tipuri de ijārah

Există două tipuri de ijārah:

1) închirierea unui obiect specific, de exemplu „Îmi închiriez casa sau mașina ție."

2) a angaja pe cineva pentru lucru, ca, spre exemplu, a angaja pe cineva pentru a construi o casă sau pentru a lucra un pământ și așa mai departe.

1. Condițiile cerute pentru leasing și ceea ce este închiriat

• Condițiile pentru închiriere

Condițiile pentru leasing sunt patru:

1) trebuie închiriat de cineva care are dreptul de a tranzacționa obiectul dat în leasing sau închiriat;

2) uzufructul sau serviciul trebuie să fie identificat în mod specific, precum a trăi într-o casă, a servi o persoană sau a învăța pe cineva știința;

3) plata trebuie să fie specifică.

4) uzufructul sau serviciul trebuie să fie ceva permis, precum o casă pentru a trăi. Un astfel de contract nu este valid dacă este încheiat pentru ceva interzis, precum prostituția, a cânta, transformarea unei construcții într-o biserică, a vinde alcool și așa mai departe.

A călători într-o mașină, avion sau vapor sau a duce niște haine la un croitor pentru scurtare sau cusut sau a închiria un fel de transport fără a face pentru prima dată un contract este considerat permis pentru că este ceva cunoscut și făcut în mod obișnuit (așadar, detaliile lui sunt înțelese și nu trebuie menționate). Practicile tradiționale în acele chestiuni și în altele similare iau locul unor afirmații specifice (sau acorduri).

• Condițiile pentru ceea ce este închiriat

Condițiile pentru obiectul sau serviciul ce este închiriat trebuie cunoscute, fie prin văz, fie prin descriere, contractul este pentru folosirea lui și nu pentru părțile sale, cel care închiriază are posibilitatea de a înmâna obiectul, îndeplinește nevoia pentru care este intenționat, iar cel care închiriază fie îl deține, fie are permisiunea de a-l închiria.

2. Subiecte legate de ijārah

Este acceptabil a închiria un așezământ. Dacă cel care închiriază moare, așezământul trece în posesia celui de după el, iar contractul nu este anulat. Chiriașul va avea partea lui din plată.

Orice este interzis pentru a fi vândut este, de asemenea, interzis pentru a fi închiriat, cu excepția unui așezământ, o persoană liberă și un sclav care a dat naștere unui copil pentru stăpânul ei.

Contractul de închiriere este anulat dacă obiectul închiriat este distrus, iar folosirea lui ajunge la un final.

Este permis a primi plată pentru predat, construirea moscheilor și așa mai departe. Totuși, a primi plată pentru efectuarea Hajj-ului (în numele altuia) este permis doar în cazuri de necesitate.

Dacă imamul, cel care cheamă la rugăciune sau cel care predă Coranul primește o parte din fondurile publice sau primește o plată fără condiții, aceasta este permis.

Persoana care dă în chirie nu trebuie să plătească pentru pierderea unui obiect dacă acesta este distrus în timp ce se află în posesia lui atâta timp cât nu a fost neglijent sau nu i-a făcut rău obiectului.

Dreptul la plată devine obligatoriu atunci când contractul este semnat, o persoană trebuie să facă plata atunci când obiectul dat în leasing este înmânat. Totuși, este permis dacă cele două grupuri sunt de acord la o plată amânată sau o la o plată în timp. Muncitorul își merită plata pe cât de repede termină munca sa.

Capitolul 4. Donaţiile

Acest capitol cuprinde o introducere și o discuție cu privire la următoarele subiecte:

v Introducere

• Definiția lexicală și legală a donaţiei

Din punct de vedere lexical, wāf este un substantiv provenit din verb, al cărui plural este auqāf. O persoană spune „waqafa shai" dacă ceva este reținut. În termeni legali, termenul se referă la reținerea unei proprietăți sau a unui punct de pornire în timp ce veniturile sale sunt distribuite.

• Baza pentru legalitatea donaţiilor

Baza pentru legalitatea donaţiilor poate fi găsită în Sunnah Mesagerului lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), precum și în consensul comunităţii musulmane.

În ceea ce privește Sunnah, s-a relatat ʻOmar (Allah să fie mulțumit de el!) l-a întrebat pe Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!):

„(...) «O, Mesager al lui Allah, am primit ceva avere (un pământ) la Khaibar, una atât de mare cum nu am mai avut în viaţa mea. Ce îmi porunceşti să fac cu ea?» Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns: «Dacă dorești, poţi să o donezi şi să o oferi drept caritate.» Astfel, ʻOmar a oferit-o drept caritate, spunând: «Aceasta nu este pentru a fi vândută în totalitate, nici pentru a fi dată sau moştenită, ci ea trebuie folosită pentru a produce caritate pentru cei săraci, pentru cei care sunt aproape de ea, pentru eliberarea sclavilor, pentru Cauza lui Allah, pentru călător, pentru oaspete şi nu este niciun rău pentru păzitorul său să consume din ceea ce obţine din ea (proprietate), fără a încerca să se îmbogăţească prin aceasta.»" (Tirmidhi)

Donaţiile sunt ceva particular musulmanilor. Jābir (Allah să fie mulţumit de el!) a spus: „Niciunul dintre companionii Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu va fi lipsit de mijloace dacă oferă o donaţie." Aceasta arată că ceea ce fac oamenii astăzi este opusul a ceea ce oamenii știau în timpul companionilor (Allah să fie mulțumit de ei!). Astăzi, oamenii știu să facă doar testamente și sunt ignoranți cu privire la donaţii.

• Înțelepciunea din spatele aprobării donaţiilor

1) Celor cu care Allah a fost Generos prin trimiterea de bogății sunt încurajați să își crească actele de ascultare și să se apropie de Allah prin oferirea unei părţi din averea lor spre a fi folosită drept donaţie caritabilă. Această proprietate va rămâne, iar veniturile vor continua să se producă și să fie date, astfel încât o persoană nu trebuie să se teamă că după moartea ei averea va trece la cel care nu o va păstra sau nu o va menține, făcându-i eforturile în zadar și urmașii nevoiași. Pentru a preveni toate aceste posibilități și pentru ca persoana în sine să participe la facerea de fapte bune, conceptul de donaţie a fost aprobat în timpul vieții unei persoane pentru ca ea să facă parte din aceasta și să o ofere cui dorește, pentru ca veniturile să continue să aducă beneficii după viața sa așa cum se întâmpla şi în timpul vieții sale.

2) Donaţiile sunt o cauză principală a instituirii și menținerii moscheilor, școlilor, spitalelor și a altor fapte bune similare. De-a lungul istoriei, majoritatea moscheilor au fost înființate în urma unor donaţii. De fapt, toate obiectele necesare unei moschei, covoare, obiecte de curățenie și menținere, erau suportate prin donaţii.

• Modul de exprimare în scris al donaţiilor

Unele cuvinte prin care o donaţie este specificată sunt explicite, precum „Îi donez lui cutare" sau „Țin aceasta pentru scopul cutare". Altele sunt mai puțin explicite și într-un sens figurativ precum „Îți dau aceasta drept caritate" sau „Îți dau aceasta pentru totdeauna" și așa mai departe.

Termenii figurativi indică o donaţie făcută prin una din cele trei căi:

1) intenția, dacă este spusă și intenționată de unul dintre acele sensuri figurative, devine o donaţie;

2) dacă termenele figurative sunt folosite în legătură cu alți termeni expliciți sau figurativi (a face chestiunea clară) precum „Îți dau această caritate drept donaţie" sau „permanent" și așa mai departe, atunci aceasta este o donaţie;

3) o descriere a ceva ca având caracteristicile unei donaţii, precum a spune: „Aceasta este interzisă (pentru ca cineva să se lipsească de aceasta), nu poate fi vândută și nu poate fi dată drept cadou" (indică o donaţie).

În același mod în care donaţiile pot fi făcute printr-o vorbire clară sau figurativă, aceasta se poate face și prin acțiunile unei persoane, precum este cazul cuiva care construiește o moschee pe pământul său și îi anunță pe oameni să vină să se roage în ea.

1. Tipurile de donaţii și ceea ce poate fi oferit drept donaţie

• Tipuri de donaţii

În ceea ce privește persoanele care primesc primele beneficiile donaţiilor, donaţiile pot fi divizate în două tipuri: caritabile și familiale.

1) Donaţii caritabile: acestea sunt cele în care primele beneficii ale unei donaţii se duc spre o cauză caritabilă, chiar și pentru o perioadă de timp limitată. După acea perioadă de timp, beneficiile se pot duce la o persoană specifică sau la un grup de oameni specific. Un exemplu de asemenea natură ar fi cel în care o persoană își oferă pământul pentru un spital sau o școală, iar după un timp, pământul se duce la copiii săi.

2) Donaţii familiale: acesta este cazul persoanei care la început poate fi desemnată pentru ca beneficiile să îi revină ei sau unei alte persoane specifice sau unui grup de oameni specific, iar la sfârșit, totul să revină unor cauze caritabile. De exemplu, persoana poate face o donaţie pentru ea însăşi, apoi pentru copiii ei și după aceștia pentru cauze caritabile.

• Ceea ce este potrivit pentru a fi oferit drept donaţie

Există un consens ca averea existentă ce are o valoare (dintr-o perspectivă Islamică) compusă dintr-o proprietate imobilă, precum pământ sau clădiri, poate fi oferită drept donaţie. Proprietăţile mobile, aşa cum sunt, spre exemplu, cărțile, hainele, animalele, armele, pot, de asemenea, fi oferite.

Acordul comunităţii arată că o persoană poate oferi drept donaţie covoare sau lămpi pentru moschei; nu există nicio obiecție la aceste tipuri de donaţii.

Bijuteriile pot fi donate pentru a fi purtate și împrumutate şi aceasta pentru că ele sunt articole din care se poate beneficia în mod continuu, fapt pentru care o persoană poate da o bijuterie drept donaţie la fel cum face cu proprietatea imobilă.

2. Condițiile pentru donaţii

Donaţia este construită pe doi factori importanți: cel care dă înzestrarea și obiectul ce este dat drept înzestrare. Fiecare dintre cei doi are condiții specifice ce trebuie îndeplinite.

• Condițiile pentru cel care oferă donaţia

Există condiții specifice pe care cel care oferă donaţia şi acesta trebuie să le îndeplinească pentru ca donaţia sa să fie considerată validă. Acestea sunt:

1) cel care face donaţia trebuie să fie capabil legal pentru a face donații. O donaţie nu este primită de la o persoană care a luat proprietatea în mod ilegal sau de la cea care caută să cumpere lucrul și nu deține complet lucrul care se dorește a fi dat drept donaţie.

2) cel care oferă donaţia trebuie să fie sănătos psihic. Donaţiile nu sunt valide dacă provin de la o persoană nesănătoasă psihic sau slabă din punct de vedere mintal.

3) cel care oferă donaţia trebuie să fie adult, deoarece donaţiile nu sunt permise de la copii, fie că au ajuns sau nu la vârsta la care au discernământ.

4) cel care oferă donaţia trebuie să fie cineva care acționează într-un mod rezonabil, donaţiile nu sunt permise de la oameni care, din cauza naivității sau a prostiei lor, le-a fost interzis a îşi coordona averea lor

• Condițiile pentru ceea ce este oferit drept donaţie

Pentru ca donaţia să fie executată, aceasta trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

1) trebuie să fie bunuri care au ceva valoare, fie că este vorba de o proprietate imobilă sau altceva.

2) donaţia trebuie să fie ceva cunoscut și specificat

3) donaţia trebuie deținută de cel care face donaţia la timpul în care acesta oferă donaţia

4) donaţia trebuie să fie deținută în mod privat și nu deținută în mod public. Nu este permis a face o donaţie dintr-o proprietate împărţită public.

5) nimeni nu trebuie să mai aibă drepturi asupra donaţiei

6) trebuie să fie cazul în care beneficiile donaţii unui obiect sunt cunoscute

7) beneficiile care provin din donaţie trebuie să fie permise.

• Cum pot fi folosite beneficiile din donaţii

Beneficiile din donaţii sunt obținute prin folosirea lor, precum traiul într-o casă, călăritul unui animal, folosirea lânii, laptelui, ouălor și a blănii de la animale.

3. Diferența dintre donaţie și testament

Există un număr de diferențe între donaţie și testament, inclusiv:

1) în cazul unei donaţii, proprietatea este păstrată și nu este dată în timp ce beneficiile sunt date altora. În cazul unui testament, proprietatea este atribuită altei persoane după moartea unei persoane prin formă de donație, indiferent că este obiectul în sine sau uzufructul său.

2) o donaţie este obligatorie și nu îi este permis unei persoane să o retragă conform majorității învățaților. Aceasta se bazează pe cuvintele Mesagerului Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) spuse lui ʻOmar (Allah să fie mulțumit de el!): „Dacă dorești, poți să o donezi şi să o oferi drept caritate." ʻOmar (Allah să fie mulțumit de el!) a făcut aceasta cu condiția ca proprietatea sa să nu fie vândută, dată drept cadou sau moștenită. (Tirmidhi). ʻOmar (Allah să fie mulțumit de el!) a oferit veniturile drept caritate celor săraci, rudelor, sclavilor ce își cumpără libertatea, luptătorilor pe Calea lui Allah, călătorilor și vizitatorilor. Nu există niciun rău dacă cel care o conduce mănâncă din aceste beneficii conform a ceea ce este considerat obișnuit sau dacă el se hrănește cu o cantitate ce nu este valoroasă.

În ceea ce privește testamentul, aceasta este obligatoriu; totuși, este permis pentru cel care face testamentul să îl schimbe complet sau o parte din el.

3) donaţia nu permite nimănui să deţină o proprietate înzestrată, ci doar veniturile sunt deținute. Un testament include atât proprietatea în sine, cât și veniturile sale.

4) deținerea proprietății veniturilor unei donaţii devine aparentă în timpul vieții celui care oferă donaţia, precum și după moartea sa. Proprietatea unui testament nu începe decât după moartea celui care face testamentul.

5) nu există nicio limită cu privire la maximumul pe care o persoană îl poate oferi drept donaţie. Totuși, o persoană nu poate să lase moștenire decât o treime din proprietatea sa, decât dacă moștenitorii de drept își dau permisiunea să ofere mai mult.

6) este permis a-i face pe moștenitorii unei persoane beneficiarii unei donaţii. În cazul unui testament, o persoană nu poate lăsă moștenire nimic unui moștenitor de drept decât dacă moștenitorii de drept au permis un astfel de act.

Capitolul 5. Testamentele

Acest capitol cuprinde o introducere și o discuție despre următoarele trei subiecte:

v Introducere

• Definiția unui testament

Un testament este comanda de a efectua unele acte sau dispoziții după moartea celui care face testamentul. Acesta poate include acte precum îndeplinirea unei încrederi, a da ceva drept caritate, căsătoria unei fiice, spălarea mortului, a se ruga pentru el și așa mai departe.

• Baza pentru legalitatea unui testament

Baza pentru testamente se găseşte în Coran, Sunnah și în consensul musulmanilor. Allah spune:

„Vi s-a prescris vouă - când vine la unul dintre voi moartea și lasă în urma lui avere – testamentul (…)" [Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt, 2:180]

Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Nu este drept pentru niciun musulman, atunci când are ceva de lăsat drept moștenire, să petreacă două nopți fără a-și face testamentul." (Bukhari)

• Din ce este constituită realizarea unui testament

Un testament poate fi constituit în unul dintre cele 3 moduri: (1) prin vorbă, (2) prin înregistrare sau (3) prin indicare înțeleasă.

1) Prin vorbă: nu există niciun dezacord printre juriști conform căruia un testament se poate face prin vorbă explicită, precum o persoană ce spune: „Îți las moștenire așa și așa". Se poate face prin vorbire implicită dacă se înțelege din context că este vorba de un testament, precum: „Fac cutare pentru cutare după moartea mea" sau „Mărturisesc că i-am lăsat moștenire cutare și cutare persoanei respective."

2) Un testament se poate face prin scris dacă persoana este mută sau nu poate vorbi.

3) Un testament se poate face prin indicare înțeleasă dacă persoana este mută sau nu este capabilă să vorbească dintr-un anumit motiv. Totuși, aceasta este condiţionată de faptul că o persoană nu poate vorbi.

1. Tipurile de testamente și statul lor legal

• Statul legal al unui testament

Un testament este atât legal, cât și recomandat, după cum spune Allah:

„O, voi cei care credeți! Dacă moartea se apropie de unul dintre voi (dacă i se arată semnele morții.), să fie martor între voi la facerea testamentului doi (bărbați) cinstiți din rândul vostru (adică musulmani) sau alți doi, nu din rândul vostru, dacă sunteți în călătorie prin lume și s-a abătut asupra voastră nenorocirea morții! (...)" [Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt, 5:106]

• Tipuri de testamente

1) Testamentul obligatoriu: acesta este un testament pentru o persoană care are datorii, iar unele persoane au drepturi asupra lui sau pentru cea care are unele pacte sau legăminte ce trebuie îndeplinite. Este obligatoriu pentru ea să clarifice astfel de chestiuni prin scrierea unui testament definitiv, explicit, prin care delimitează datoria și spune dacă trebuie plătită repede sau în timp. De asemenea, testamentul trebuie să cuprindă ce pacte și înțelegeri trebuie să le îndeplinească pentru ca chestiunea să fie clară pentru moștenitorii săi atunci când au grijă de dispozițiile cu care i-a însărcinat.

2) Testamentul recomandat: acesta este cazul în care o persoană lasă moștenire o treime din bunurile sale unor persoane, altele decât moștenitorii de drept. Această distribuție este recomandată și poate fi dată unor cauze caritabile, indiferent că este vorba de o rudă specifică, de o persoană neînrudită sau de cauze specifice, precum o moschee specifică, sau scopuri generale, cum sunt de dragul moscheilor, școlilor, librăriilor, refugiaților, clinicilor și așa mai departe.

• Cantitatea unui testament

Nu este permis pentru un testament să fie oferit mai mult decât o treime din averea unei persoane. Aceasta este bazat pe cuvintele Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) adresate lui Sa'd (Allah să fie mulţumit de el!), atunci când acesta a întrebat:

„«O, Mesager al lui Allah, vreau să las întreaga mea avere drept moştenire pe Calea lui Allah.» Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) mi-a spus: «Nu.» Am spus apoi: «Atunci vreau să las jumătate drept moştenire.» Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) mi-a spus: «Nu.» Apoi am spus să las o treime, la care Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) mi-a spus: «O treime este bine, însă este încă prea mult. Este mai bine să laşi averea moştenitorilor tăi de drept, astfel încât aceştia să nu fie nevoiţi să ceară ajutor de la alţi oameni.»" (Bukhari)

Nu este permis a se face un testament pentru un moștenitor de drept sau a face un testament pe mai mult de o treime din averea unei persoane, decât cu permisiunea moștenitorilor de drept.

• Ceea ce se ia în considerare pentru ca testamentul să fie valid

1) Trebuie să fie drept și corect.

2) Trebuie să fie în concordanță cu ceea ce Allah a legiferat prin Profetul Său (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)

3) Cel care face testamentul trebuie să facă fapta doar de dragul lui Allah și să dorească prin testamentul său facerea de fapte bune.

2. Condițiile unui testament

• Condițiile pentru cel care face testamentul

Există trei condiții într-un testament: cel care face testamentul, cel pentru care este făcut testamentul și obiectul testamentului. Fiecare dintre acestea are condiții specifice ce trebuie îndeplinite. Următoarele sunt cele mai importante dintre aceste condiții.

• Condițiile pentru cel care este făcut testamentul

1) Trebuie să fie cineva care este calificat să facă donații.

2) Trebuie să fie proprietarul proprietății date în testament.

3) Trebuie să facă testamentul prin alegere liberă.

• Condițiile pentru ceea ce este lăsat drept moștenire în testament

1) Trebuie să fie un primitor de dragul bunătății sau a ceea ce este permis.

2) Cel pentru care se face testamentul trebuie să existe, în realitate sau teoretic (precum copilul din uterul mamei sale), la timpul moștenirii. Nu este permis a se face un testament pentru cineva care nu există.

3) Trebuie să fie o persoană specifică.

4) Trebuie să fie o persoană care are capabilitatea legală de a deține.

5) Nu poate fi ucigașul celui care face testamentul.

6) Nu poate fi un moștenitor de drept.

• Condiții pentru ceea ce este lăsat drept moștenire

1) Trebuie să fie bunuri ce pot fi moștenite

2) Bunurile ce sunt lăsate moștenire trebuie să aibă valoare, conform Legislaţiei Islamice

3) Trebuie să fie ceva ce poate fi deținut, chiar dacă la acel timp bunurile nu există de fapt.

4) Trebuie să facă parte din proprietatea celui care lasă moștenirea la timpul moștenirii.

5) Ceea ce este lăsat moștenire nu trebuie să fie ceva ce reprezintă un păcat sau ceva ce este interzis conform Legislaţiei Islamice.

• Confirmarea unui testament

Există o înțelegere că este mai bine a se înregistra un testament începând cu Numele lui Allah, urmat de Slăvirea lui Allah și apoi de rugi și binecuvântări trimise asupra Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Apoi, martorii trebuie să îl facă cunoscut, fie prin scris, fie vorbă.

• Tipurile de executori

Executorii pot fi de trei feluri:

1) un conducător;

2) un judecător;

3) orice persoană aleasă dintre indivizii musulmani.

3. Actele care anulează testamentul

Următoarele acte anulează testamentul:

1) persoana anulează testamentul său, fie în mod explicit sau prin indicație;

2) testamentul a fost făcut fiind condiţionat de un act ce nu s-a petrecut;

3) obiectul lăsat moștenire nu există;

4) cel care face testamentul nu mai este capabil legal;

5) conform opiniei unor învățați, cel care face cererea devine un apostat;

6) cel pentru care a fost făcut testamentul respinge testamentul;

7) cel care primește moștenirea moare înaintea celui care face testamentul;

8) cel pentru care se face moștenirea îl omoară pe cel care face testamentul;

9) proprietatea moștenită este distrusă sau apar moștenitorii de drept;

10) testamentul este anulat dacă este pentru un moștenitor de drept și nu aprobat de moștenitorii lui de drept.

Partea a treia . Chestiuni legate de familie

Această parte cuprinde următoarele capitole:

Capitolul 1. Căsătoria și regulile sale

Acest capitol cuprinde o introducere și o discuție despre următoarele subiecte:

v Introducere

• Înțelepciunea din spatele legalizării căsătoriei

Căsătoria este una dintre practicile stabilite ale Islamului ce a fost încurajată de Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„O, voi, tineri, acela dintre voi care este capabil să suporte cheltuielile (aferente acesteia) să se căsătorească, căci în aceasta[12] este mai multă «plecare a privirii»[13] şi o mai bună pavăză a castităţii voastre[14], iar cel care nu este capabil (să se căsătorească), atunci să postească, căci cu adevărat aceasta va fi o protecţie pentru el." (Muslim)

• Înțelepciunea din spatele căsătoriei

Căsătoria este o chestiune sigură ce conduce la legături puternice între familii, o dragoste reciprocă, castitate și protecție de la actele interzise.

Căsătoria este cea mai bună metodă de a crește copii și de a crește populația în timp ce linia familială este protejată.

Căsătoria este una dintre cele mai bune metode de a satisface nevoile sexuale în timp ce aceste acte sunt sigure de la boli.

Căsătoria satisface dorința naturală pentru paternitate și maternitate, ce crește cu prezența copiilor.

Căsătoria mai conduce, de asemenea, la liniște, siguranță, modestie și castitate pentru soț și soție.

• Definiția lexicală și legală a căsătoriei

Din punct de vedere lexical, cuvântul nikāh înseamnă contact sexual sau combinarea a două lucruri și mai este folosit deseori pentru a se referi la contract. O persoană spune: „Nakaha cu femeia cutare" dacă este hotărât să se căsătorească cu ea și să îndeplinească contractul. Dacă o persoană spune: „Nakaha soția sa" aceasta înseamnă că el a avut un contact sexual cu ea.

Din punct de vedere legal, nikāh se referă la contractul care are menţiunea clară sau explicită de căsătorie și care oferă dreptul unui altuia de a se bucura de celălalt, de a fi soț/soție și companion unul altuia.

1. Condițiile pentru căsătorie și statul său legal

• Statul legal al căsătoriei

Căsătoria este un act recomandat pentru oricine are dorințe sexuale și nu se teme că s-ar duce și ar avea contact sexual ilegal. Căsătoria devine obligatorie pentru cel care are o asemenea teamă. Este permisă pentru cel care nu are astfel de dorințe, precum pentru cei impotenți sau vârstnici. Este interzisă în dār al-harb (ținuturile aflate în război cu Islamul), unde poate avea loc doar în caz de necesitate.

• Forma sa verbală

Căsătoria este încheiată prin orice cuvânt care indică aceasta; cu alte cuvinte, se poate face în orice limbă. De exemplu, dacă o persoană spune: „Te căsătoresc cu cutare" sau „O căsătoresc pe persoana cutare cu tine" sau „Sunt mulțumit/ă de acesta/aceasta" este un contract de căsătorie acceptat. Este recomandat a se face în limba arabă. Cel care nu cunoaște limba arabă poate rosti oferta și acceptarea în limba lui proprie.

• Componentele esențiale ale unui contract de căsătorie

Există două componente esențiale:

oferta: aceasta reprezintă cuvintele spuse de tutore sau de cel care îl reprezintă pe tutore. Trebuie spusă cu formele potrivite ale cuvântului nikāh sau tazwij pentru cei care cunosc limba arabă. Aceste cuvinte trebuie folosite pentru că sunt cuvintele Coranului. De exemplu, Allah spune: „(…) luați de soții pe acelea care vă plac dintre femei (…)" [Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt, 4:3]

1) Acceptarea: aceasta reprezintă cuvintele spuse de mire sau de reprezentantul său. Se petrece prin cuvinte precum: „Accept (qabalt) această căsătorie" sau „Sunt mulțumit de această căsătorie" sau pur și simplu „Accept." Oferta trebuie să vină înainte de acceptare, cu excepţia cazului în care circumstanţele deja arată aceasta.

• Condițiile pentru un contract de căsătorie

Pentru ca un contract de căsătorie să fie valid, acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

1) mirele și mireasa trebuie specificați

2) ambii trebuie să fie mulțumiți cu căsătoria. Nu este permis ca vreunul dintre ei să fie forțați într-o căsătorie. Permisiunea unei fete, fie ea fecioară sau nu, trebuie căutată. Permisiunea unei fecioare este tăcerea ei, iar a unei femei care nu mai este fecioară este aprobarea sa. Aceasta nu este cerută în cazul celor bolnave psihic sau imbecile.

3) tutorele este de asemenea o condiție. Tutorele trebuie să fie liber, adult, sănătos psihic, de aceeași religie ca și femeia pentru care este tutore. Tatăl femeii are cel mai mare drept pentru a fi tutorele ei. Al doilea este executorul lui pentru căsătorie. Apoi urmează bunicii ei paterni, străbunicii și așa mai departe. Apoi, urmează fiii ei, nepoții ei, apoi fratele ei, fratele ei vitreg prin tatăl ei, apoi fiii acestora, apoi unchii ei paterni, fiii acestora, apoi cea mai apropiată rudă masculină din partea tatălui ei și apoi conducătorul.

4) a avea martori este a patra condiție. O căsătorie nu este validă fără prezența a doi martori capabili, juști, legali.

2. Ce este recomandat și ce este interzis cu privire la căsătorie

Pentru un bărbat este recomandat să se căsătorească cu o singură femeie dacă se teme că nu va fi drept cu mai multe soții. Este recomandat pentru el să aleagă o soție care este religioasă, care nu este înrudită cu el, fecioară, fertilă și frumoasă.

Este recomandat pentru un bărbat care dorește să ceară o femeie în căsătorie să se uite la ea, la ceea ce este altceva decât awrah ei (părțile ce trebuie acoperite) și la ceea ce l-ar putea atrage pentru a se căsători cu ea, fără a fi singur cu ea, pentru ca să nu existe nicio suspiciune. Femeia ar trebuie de asemenea să se uite la cel care o cere. Dacă nu este posibil pentru el să se uite la ea, acesta poate trimite o femeie de încredere să se uite la ea și să i-o descrie.

Este interzis pentru un bărbat să ceară în căsătorie o femeie dacă un alt bărbat a cerut-o deja, cu excepţia cazului în care celălalt bărbat a renunțat la propunere.

Este interzis pentru un bărbat să facă o cerere de căsătorie pentru o femeie care se află în perioada de doliu sau care își completează perioada de după al treilea divorț[15]. Totuși, o persoană poate face o referință indirectă, precum „doresc să mă căsătoresc" și așa mai departe.

Este permis pentru cel care a divorțat o femeie printr-un divorț irevocabil, dar mai puțin de trei ori, să îi facă o propunere directă sau indirectă, chiar dacă se află în perioada de așteptare.

Este interzis a face o propunere explicită sau indirectă către o femeie divorțată care se află încă în perioada de așteptare.

Este recomandat a se face un contract de căsătorie după-amiaza târzie vinerea, deoarece acea perioadă de timp este una în care suplicațiile primesc. Este de asemenea recomandat a se face contractul în moschee, dacă aceasta este posibil.

Capitolul 2. Reguli speciale pentru femeile musulmane

Acest capitol va conține o introducere și o discuție despre un număr de subiecte.

v Introducere

Deoarece Legea lui Allah este adresată celor care sunt capabili legal, o astfel de legislație este divizată în 3 categorii:

1) chestiuni speciale pentru bărbați;

2) chestiuni speciale pentru femei:

3) chestiuni ce sunt atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Doresc să menționez unele dintre cele mai importante reguli de fiqh ce sunt legate în mod specific de femei. Majoritatea regulilor de fiqh ce sunt atât pentru femei, cât și pentru bărbați au fost deja discutate.

Chestiuni speciale pentru femei

• Prima chestiune: ştergerea peste o perucă

Este permis a se purta o perucă dacă există o mare nevoie pentru aceasta. Dacă o femeie are nevoie să poarte o perucă, aceasta nu se șterge peste perucă în timpul abluțiunii pentru rugăciune. Aceasta este astfel deoarece nu se aplică aceeași regulă ca pentru voalul de pe cap. Femeia trebuie să se șteargă direct peste capul ei sau peste părul ce i l-a dat Allah.

• A doua chestiune: lacul de unghii

Unele femei își aplică lac de unghii, iar acesta acoperă unghia complet, prevenind apa să ajungă la piele sau la unghia în sine. Aceasta nu este permis. Se poate folosi doar atunci când femeia se află în stare de puritate și trebuie înlăturat atunci când se face o noua abluțiune.

• A treia chestiune: menstruația

Menstruația este sângele ce curge prin vaginul unei femei în circumstanțe normale și sănătoase, ce nu este datorat nașterii. Mulți învățați sunt de părere că poate începe la vârsta de 9 ani. Dacă o fată vede sânge înainte de această vârstă, aceasta nu este considerată a fi menstruație, ci o curgere datorată unei boli. Aceasta poate continua până la sfârșitul vieții unei persoane. În mod obișnuit, se opreşte în jurul vârstei de 50 de ani.

Sângele ce curge de la o femeie are 6 varietăți de culori: negru, roșu, gălbui, spălăcit, verzui sau nămolos. Toate acestea vor fi considerate a fi menstruație dacă curg în timpul ciclului ei menstrual.

Cel mai scurt timp pentru un ciclu menstrual este de o zi și o noapte, cel mijlociu este de 5 zile, iar cea mai lungă perioadă este de 15 zile. În mod normal, ciclul menstrual are 6 sau 7 zile.

Cel mai scurt timp pentru puritatea dintre 2 cicluri menstruale este în mod obișnuit 13 zile. Acesta poate să fie mai lung sau mai scurt de atât.

În perioada de timp în care femeia este la menstruație, este interzis pentru ea să se roage, să țină post, să intre în moschee, să recite Coranul, să înconjoare Kaʻbah sau să aibă contact sexual. Menstruația reprezintă un semn de atingere a vârstei pubertăţii.

• A patra chestiune: lăuzia (sângerarea post-partum)

Sângerarea post-partum este sângele ce curge prin vaginul unei femei după ce această dă naștere sau în urma unui avort a unui făt ale cărui caracteristici fizice sunt aparente.

Această sângerare durează în mod obișnuit 40 de zile. Nu există o perioadă minimă de timp specifică pentru ea. Dacă o femeie dă naștere la gemeni, perioada post-partum începe cu nașterea primului copil, nu cu cea a celui de al doilea.

Acțiunile ce sunt interzise pentru o femeie aflată la menstruație sunt de asemenea interzise și pentru femeia lăuză, aşa cum sunt rugăciunea, postul și așa mai departe.

• A cincea chestiune: al-istahādhah (sângerarea vaginală prelungită)

Al-istahādhah se referă la un flux sangvin ce curge prin vagin care nu curge în timpul menstruației sau lăuziei. Aceasta include, de asemenea, orice sânge care curge mai mult de perioada maximă a menstruației sau a sângerării post-partum, precum și ceea ce curge pentru un timp mai puțin decât cel minim al menstruației. Ea include de asemenea orice sânge ce curge înainte de vârsta pubertății.

• A şasea chestiune: moartea și înmormântarea

Este permis pentru o femeie să își spele copilul mic sau pe soțul ei (după moartea lor). De asemenea, ei îi este permis să efectueze rugăciunea de înmormântare, la fel ca și bărbaților. Totuși, nu este permis pentru ea să urmeze procesiunea funerară și să o însoţească către locul de înmormântare. Nu este permis pentru ea să se plângă, să își lovească obrajii, să își rupă hainele sau să își rupă părul. Toate aceste fapte fac parte din practicile din perioada ignoranței (jahiliyyah) și constituie un păcat mare. Nu este permis pentru o femeie să țină doliu pentru altcineva decât soțul ei mai mult de 3 zile. Pentru soțul ei, aceasta trebuie să țină doliu 4 luni și 10 zile. În acest timp, ea trebuie să stea în casa soțului ei și să nu poarte haine decorative sau parfum. Totuși, nu există niciun tip de haine specifice pe care aceasta trebuie să le poarte.

• A şaptea chestiune: bijuteriile

O femeie are voie să poarte bijuterii pe care Allah i-a permis să le poarte, aşa cum sunt cele din aur sau argint, conform cu ceea ce este acceptat potrivit obiceiurilor. Aceasta trebuie să evite extravaganța și aroganța. Ea nu trebuie să plătească zakāt pe bijuteriile ei de aur sau de argint atât timp cât aceasta le poartă în mod regulat la ocazii speciale.

• A opta chestiune: femeile și oferirea de acte de caritate

Este permis pentru o femeie să ofere caritate din averea soțului ei fără permisiunea lui, atâta timp cât este ceva obișnuit potrivit obiceiurilor și ea știe că el este mulțumit cu ea. Aceasta poate să-i dea soțului zakāh pe averea ei, dacă acesta face parte dintre categoriile care pot primi zakāh. Dacă soțul ei este zgârcit și nu consumă pentru familia lui ceea ce este obligatoriu pentru el, atunci ea, fără permisiunea lui, poate lua o cantitate suficientă din averea lui pentru ea și pentru copiii ei.

• A 9-a chestiune: ruperea postului

O femeie însărcinată sau care alăptează își poate rupe postul dacă aceasta se teme de un rău pentru ea sau sau pentru copilul ei. În astfel de cazuri, ea trebuie doar să recupereze mai târziu acele zile, fără a plăti o ispăşire pentru aceasta. Însă, dacă femeia însărcinată nu se teme pentru ea și se teme doar pentru copilul ei, atunci ea trebuie să recupereze acele zile și de asemenea să plătească o ispăşire. În ceea ce o privește pe femeia care alăptează, dacă copilul acceptă laptele altei femei, iar mama are abilitatea de a o plăti pe acea femeie, atunci ea ar trebuie să o angajeze pe acea femeie să-i alăpteze copilul, iar ea nu își rupe postul. Regula cu privire la femeia angajată pentru alăptare este aceeași ca și regula pentru mamă de mai sus (cazul în care femeia se teme doar pentru ea și nu și pentru copilul ei).

Nu este permis pentru o femeie să țină post voluntar fără permisiunea soțului ei, dacă acesta este prezent.

• A zecea chestiune: efectuarea pelerinajului

Unui soţ nu îi este permis să-și oprească soția de la efectuarea pelerinajul ei obligatoriu. Dacă aceasta îi cere permisiunea, el trebuie să o lase și să o ajute prin ușurarea efectuarea pelerinajului pe care Allah l-a făcut obligatoriu pentru ea. În ceea ce privește pelerinajul voluntar, el o poate opri dacă acesta aduce greutăți pentru el sau pentru copiii ei.

• A unsprezecea chestiune: îmbrăcămintea din timpul pelerinajului

O femeie poate purta hainele ei obișnuite în timpul pelerinajului, dar ea trebuie să se abțină de la următoarele: (1) haine parfumate, (2) mănuși, (3) văl pe față și (4) haine vopsite cu șofran.

• A douăsprezecea chestiune: pelerinajul în timpul menstruației sau în timpul lăuziei (sângerarea post-partum)

Femeile care se află la menstruație sau care au o sângerare post-partum fac ghusl, intră în starea de sacralitate și efectuează toate ritualurile pelerinajului cu excepția înconjurării Casei. Acestea nu înconjoară Casa până ce nu devin pure.

• A treisprezecea chestiune: Talbiyyah

Pelerinii trebuie să spună Talbiyyah. Bărbații ar trebui să-și ridice vocile în timp ce femeile ar trebui să zică încet. Mai mult decât atât, femeile nu urmează practica alergării ușoare în timpul înconjurării sau a Sāʻi. De asemenea, acestea nu își ridică vocile în timpul suplicațiilor și nici nu se înghesuie pentru a ajunge la Piatra Neagră sau în alte locații.

• A paisprezecea chestiune: tăierea părului ca ritual al pelerinajului

Tăierea sau raderea părului este unul dintre ritualurile pelerinajului și ale ʻUmrah. Pentru femei, tăierea părului ia locul raderii părului, deoarece nu este permis pentru o femeie să-și radă părul. Maniera în care femeia își taie părul pentru acest ritual este de a tăia lungimea cât o unghie de la fiecare șuviță sau de a își adună tot părul într-o coadă, dacă nu în șuvițe și să taie din aceasta.

• A cincisprezecea chestiune: Tawāf-ul de plecare

Este de preferat pentru femeile care efectuează înconjurarea de întoarcere de la Mina devreme, în Ziua Sacrificiului, dacă acestea se tem că le-ar veni menstruația. ʻAishah (Allah să fie mulțumit de ea!) le spunea femeilor să facă înconjurarea devreme în Ziua Sacrificiului dacă acestea se gândeau că le va veni menstruația. Dacă o femeie se află la menstruație, aceasta nu trebuie să efectueze înconjurarea de plecare dacă aceasta a făcut deja înconjurarea după întoarcerea de la Mina, iar dacă timpul ei de plecare se petrece în timpul menstruației sale.

• A şaisprezecea chestiune: căsătoria cu nemusulmanii

Unei femei musulmane nu îi este permis să se căsătorească cu un nemusulman, indiferent dacă el este un politeist, socialist, hindus sau altceva sau este dintre oamenii Cărții (evrei sau creştini). Aceasta este interzisă deoarece bărbatul are dreptul peste soția sa de a conduce casa, iar aceasta trebuie să îl asculte. Acesta este înțelesul a unei astfel de autorități. Nu se cuvine pentru un necredincios sau pentru un politeist să aibă o astfel de în afara lui Allah și că Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) este Mesagerul lui Allah.

• A şaptesprezecea chestiune: custodia

Custodia se referă la avea grijă de un copil mic, băiat sau fetiţă, sau de o persoană incompetentă. Mama are dreptul de a avea custodia copilului. Aceasta este forțată dacă refuză. După ea, acest drept i se cuvine mamei sale, apoi mama mamei sale și apoi mama acesteia și așa mai departe, apoi vine tatăl ei, apoi mama tatălui ei, apoi bunicul, apoi mama lui, apoi sora, sora vitregă de la mama ei, apoi sora vitregă de la tatăl ei, apoi surorile mamei, apoi surorile tatălui, apoi surorile tatălui mamei ei, apoi mătușile maternale ale tatălui, apoi mătușile maternale ale tatălui ale mamei ei, apoi nepoatele de la surorile ei, apoi verișoarele din partea mamei, apoi verișoarele din partea tatălui său și așa mai departe. Continuă în același mod, dacă nu există nicio rudă, conducătorul preia grija copilului.

Tatăl trebuie să îl plătească pe cel care are custodia copilului său. Pentru a fi calificată pentru o astfel de custodie, persoana trebuie să fie adultă, sănătoasă psihic, capabilă să crească copilul, să fie de încredere, să aibă un caracter bun, să fie musulmană și necăsătorită. Dacă femeia se recăsătorește, aceasta pierde dreptul la custodie. Dacă băiatul ajunge la vârsta de 7 ani, el poate alege cu care dintre părinți dorește să stea. După vârsta de 7 ani, tatăl are mai multe drepturi asupra fiica lui până când aceasta se căsătorește.

Aceasta este ce am putut compila într-un timp scurt. Îl rog pe Allah, Păzitorul Nostru, Cel Măreţ, Cel Puternic să facă această lucrare una ce aduce beneficii. Allah este în spatele fiecărei intenții și El este Ghidul către Calea cea Dreaptă.

[1] De exemplu, cei care suferă de enurezis (incontinența urinară) sau de sângerare vaginală prelungită

[2] Jihād-ul reprezintă dtrăduinţape Calea lui Allah, însemnând, în primul rând, utilizarea tuturor energiilor şi resurselor pentru a stabili sistemul Islamic de viaţă, pentru a obţine mulţumirea lui Allah Preaînaltul. Jihād-ul înseamnă, în primul rând, lupta cu propria persoană, pentru a învăţa să îţi controlezi propriile dorinţe, astfel încât să acţionezi conform Islamului, stând deoparte de tot ceea ce este interzis.

[3] Părțile esențiale (arkān) diferă de actele obligatorii (wājibāt). Dacă o persoană eșuează să efectueze componentele esențiale, în cele mai multe cazuri ar fi ca şi cum nu le-ar fi efectuat deloc. Dacă o persoană eșuează să efectueze actele obligatorii, aceasta trebuie să refacă acele acte într-un alt mod

[4] Acestea sunt primele cuvinte recitate în timpul șederii, începând cu cuvintele at-taiyātu-Lilāhi

[5] Versetul ce are legătură cu scurtarea rugăciunii în timpul călătoriei este: „Iar dacă purcedeți spre alt pământ, nu va fi un păcat pentru voi de veți scurta rugăciunea (as-salāh), dacă vă temeți că cei care nu cred vă vor pricinui vreun rău, căci necredincioșii vă sunt dușmani învederați." [Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt, 4:101]

[6] A prinde cel puțin aplecarea din ultima rakʻah a rugăciunii de vineri

[7] Fiecare mithqāl este echivalent cu aproximativ 4 grame

[8] Nisāb-ul reprezintă cantitatea minimă (de aur sau argint) care îi cere unei persoane să plătească zakāt

[9] Muslim a relatat sub autoritatea lui Ibn ʻOmar că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a făcut raml de la Piatra Neagă la primele trei înconjurări, iar în ultimele patru a mers

[10] Ahmad a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și companionii săi (Allah să fie mulțumit de ei!) făceau ʻUmrah de la Al-Jarānah și își descopereau umărul drept, punându-și veșmântul sub mâna dreaptă și aruncându-l peste umărul stâng

[11] Un mudd este ceea ce un om cu mâini de dimensiuni normale poate ține între mâinile sale sub formă de bol

[12] N.t. - căsătoria

[13] N.t. – adică te ajuta întru a nu privi la lucruri interzise

[14] N.t. – traducere aproximativă din limba araba a formulei «'ahsan li-l-fargi»

[15] Atunci când un bărbat și o femeie sunt căsătoriți, unui bărbat îi este permis să-și divorțeze soția de 3 ori. După al treilea divorț, aceștia nu se pot recăsători decât dacă femeia se căsătorește cu un alt bărbat, consumă căsătoria cu el, iar acea căsătorie se termină