Coranul şi ştiinţa modernă
Această cărticică de Dr. Maurice Bucaille a fost în circulaţie în ultimii 19 ani şi a fost un instrument foarte util în prezentarea Islamului celor nemusulmani, aşa cum a fost în aprofundarea musulmanilor în aspectele miracolelor ştiinţifice ale Coranului. Este bazată pe o copie a unei conferinţe ţinută de Dr. Bucaille în Franţa.
În această ediţie, am decis să îmbunătăţesc prezentarea prin simplificarea limbajului şi editarea textului dintr-un format oral într-un format broşură. Erau trecute, de asemenea, referinţe făcute de autor în lucrarea sa "Biblia, Coranul şi Ştiinţa" care au avut nevoie de explicaţie.
Mi-am permis să includ părţi explicatorii din cartea sa unde era nevoie de mai multe explicaţii. Câteva note de subsol au fost, de asemenea, adăugate pentru claritate şi un hadis menţionat de autor a fost înlocuit din cauza inautenticităţii lui. Au fost făcute, de asemenea, nişte corecturi la materialul istoric cu privire la "strângerea" părţilor din Coran.
Speranţa mea este ca aceste neînsemnate îmbunătăţiri aduse să facă o treabă excelentă, chiar mai de efect, în prezentarea revelaţiei finale a lui Dumnezeu pentru omenire.